Experiența unei mame: Cum trebuie să își impună părinții autoritatea în fața bunicilor!

Într-un articol de pe blogul său, Diana Ivanov a povestit despre relația bunici-părinți-copii. Aceasta a menționat că în caz de conflict trebuie să apelăm la metode de soluționare pe cale amiabilă.

Momentul în care devenim noi mame, ne apropie enorm (cel puțin emoțional) de mamele noaste. Le înțelegem trăirile pe care le-au avut când ne-au ținut prima dată în brațe și multe lucruri capătă sens. Le sunăm mai des să le întrebăm cum să îngrijim corect boțul de om fragil a cărui viață depinde acum totalmente de noi, ne bucurăm împreună de fiecare zâmbet al odraslei noastre, de nopțile în care a dormit mai bine, apreciem zeama fierbinte pe care ne-o gătește în timp ce noi abia de reușim să mergem la baie între sesiunile lungi de alăptat.

 Când căpătăm experiența și prindem la aripi, prezența mamei începe să ne irite: că nu îl ține în brațe cum trebuie, că nu îl îmbracă adecvat, că vorbește bebelușește, etc. Într-o bună zi, începe un război tăios între generații: cineva e mare (experimentat), iar altcineva e tare (informat). Bunicii vin cu zeci de sfaturi și pe alocuri ne blamează pentru că (în viziunea lor) nu ne creștem corect copiii, iar noi ajungem să-i îndepărtam de la noi și chiar pune la îndoială competențele noastre de părinți.

    I've been there, I know how it feels like. Prima confruntare mai serioasă cu ai mei a avut loc când David avea 3 luni și răcise. Am mers la medicul de familie (la insistența mamei mele) și (cum era de așteptat) bebelușul nostru a fost diagnosticat cu bronșită acută iar tratamentul (desigur) includea antibiotice. Eu nu eram prea informată la acel moment în ale imunității dar un lucru știam sigur: nu doream să îmi îndop copilul abia născut cu tot felul de medicamente. Mama insista că altă cale nu există, că „tu nu vezi cum tușește copilul ăsta". Ohhh, spune-i asta unei proaspete mămici (și așa îngrijorată). Long story short, am dat de d-nul Stratulat și n-a mai fost nevoie de antibiotice, David era ca nou după 3 zile de nebulizer))

    De-a lungul timpului, am mai avut câteva confruntări cu părinții cu privire la felul în care ne educăm copiii: nu îi îmbrăcăm adecvat, îi privam de bucurii sub forma de Chupa Chups, ciocolate și brânzici, le dăm voie să se urce pe masă, le intrăm prea des în coarne, ș.a. Tare mă enervau astfel de comentarii o perioadă, până am înțeles de unde se trag: din DRAGOSTE. Buneii își iubesc enorm nepoții și vor ca ei să fie mereu în siguranță. Tocmai de asta îi încotoșmănează în cojoc și căciulă la +20 grade Celsius, le cumpără tot felul de dulciuri din comerț, nu le permit multe chestii care nouă ni se par inofensive ca să nu crească niște alintați  și să ne chinuim noi toată viața cu ei.

    În multe familii, abordările diferite în materie de educație creează tensiuni. Acestea nu fac decât să îndepărteze buneii atât de noi cât și de copiii noștri, or asta nu e o soluție întrucât o relație armonioasă între generații aduce doar avantaje tuturor membrilor ecuației (zeci de studii confirmă asta). Aruncarea de replici tăioase nu duce la nimic bun, dar nici copilul nu poate fi la nesfârșit în mijlocul unui conflict care, mai mult sau mai puțin, îl afectează. Tocmai de asta o discuție (sau mai multe) care să pună punctele pe "i" e, deși incomodă, extrem de necesară.

    Părinții ar trebui să le comunice buneilor următoarele:

    "Mama, tata, eu apreciez mult implicarea voastră în educația copilului nostru. În multe aspecte noi avem păreri diferite și asta e absolut normal, ne-am născut și trăit în timpuri diferite. Voi ați făcut ce ați putut mai bine în educația noastră și acum e rândul nostru să ne creștem copiii așa cum considerăm de cuviință. Pe a locurilor, s-ar putea să greșim dar anume așa evoluam și învățăm. Vă rog să aveți încrederea că, la fel ca voi noi vrem ce e mai bun pentru David chiar dacă avem alte reguli în familia noastră. (Apoi, punctați fiecare aspect în parte și oferiți alternative). Am decis deocamdată să nu-i oferim dulciuri din comerț pentru că, știți și voi, au tot felul de E-uri și alte ingrediente dubioase care nu fac bine organismului pe termen lung. Dacă voi totuși vreți să-i aduceți ceva bunișor când veniți la noi, cumpărați-i fructe, sunt și ele dulci dar mult mai sănătoase decât ciocolatele și pufuleții (și așa explicați fiecare principiu din familia voastră)".

    Purtați aceste discuții pe un ton empatic și înțelegător. Faceți din părinții voștri aliați nu rivali. ‍

    Desigur că se va întâmpla ca buneii să le dea o ciocolată sau niște papanași prăjiți în ulei pe ascuns, să nu facem din asta mare tragedie, emoția pozitivă trăită în acele clipe le-a făcut mai mult bine decât dauna adusă de câteva grame de zahăr care va ieși la scurt timp din organismul copilului. Important asta să fie o excepție mai degrabă decât o normalitate.

    Aș vrea să spun că am fost mereu drăguță cu părinții mei când făceau ceva diferit de noi în relația cu copiii mei, dar nu a fost așa. Am noroc că mama, deși nu mereu încântată de abordările mele, a fost de părerea că noi avem ultimul cuvânt în educația lor și asta a ușurat comunicarea cu ei. Sunt conștientă că nu la toți e așa, unor bunei vor avea nevoie de mai multe explicații, dar cert e un lucru: să-i tratăm cu la fel de multă răbdare și respect cum manifestăm față de odraslele noastre.

    Aşadar, să nu uităm, că noi, părinţii de azi, am fost crescuți de aceşti bunici, că aşa cum ne-au iubit pe noi, aşa îşi iubesc nepoţii. La rândul nostru, și noi am avut nişte bunici pe care îi iubeam enorm şi pe care abia aşteptam să îi vedem. Să nu le luăm celor mici fericirea aceasta. Iar atunci când este cazul, să-i educăm şi pe cei mici, şi pe bunici, dar cu grijă și multă dragoste!

Sursa: dianaivanov.blog; foto:i.pinimg.com