Mesajul unui bărbat însurat care continuă să meargă la întâlniri
- 2015-08-13
- 4005
„Vreau să recunosc, merg la întâlniri deşi sunt însurat.
Ea este deosebită, frumoasă, deşteaptă, înţeleaptă, puternică, iar credinţa ei în Dumnezeu nu poate fi măsurată.
Îmi place să merg cu ea prin cafenele, la cinema, la expoziţii şi să îi spun mereu cât e de frumoasă. Nu îmi pot aminti când am fost ultima oară supărat pe ea măcar pentru 5 minute. Idiferent de cât de urâtă mi-a fost ziua, zâmbetul ei îmi ridică dispoziţia. Uneori ea îmi face surprize şi vine la mine la muncă fără să mă anunţe şi îmi aduce ceva gustos gătit de ea. Sunt foarte fericit că am întâlnit-o, chiar dacă sunt însurat.
Trebuie să încerci şi tu asta şi îţi vei da seama că viaţa ta se va schimba spre bine. Dar te-ai gândit că femeia cu care mă întâlnesc este de fapt soţia mea? Tu ce credeai?
Dacă eşti însurat nu înseamnă că viaţa ta a luat sfârşit. Vreau să continui să merg la întâlniri cu soţia mea chiar dacă suntem căsătoriţi. Nu mi-am pierdut cheful de a o cuceri doar pentru faptul că într-o zi mi-a zis: „da, sunt de acord”.
Deseori văd că o relaţie se stinge din cauza faptului că ambii soţi la un moment dat încetează să se mai cunoască unul pe celălalt. Ieşirile în doi, simplele întâlniri, nu fac decât să vă apropie mai mult şi să vă îndemne să cunoaşteţi lucruri noi despre voi. De ce trebuie să încetaţi să o faceţi? Asta nu trebuie să înceteze niciodată.
Acel sentiment când fluturii zboară prin stomac la fel ca la prima întâlnire poate apărea şi peste doi ani de căsătorie. Uneori trebuie să vă comportaţi aşa de parcă vă cunoaşteţi foarte puţin şi atunci o să observaţi mici schimbări în relaţia voastră.
Comunicarea şi interesul permanent unul pentru celălalt – asta este cheia spre o relaţie de succes. Nimeni nu vrea să fie împreună cu om care nu este interesat de persoana lui.”
Sursa: jarridwilson.com
Foto: singsnap.com