Odoraș.

Odoraș.

Eubiotic

Povestea unor SuperEroi, care au învins AUTISMUL

Povestea unor SuperEroi, care au învins AUTISMUL

 

În Republica Moldova anual crește numărul copiilor diagnosticați cu autism. Datele statistice prezintă o cifră, iar de facto, situația este mult mai gravă. Părinții acestor copii adesea cedează în fața problemei, neștiind cum să acționeze.

În țară există câteva centre specializate care pot ajuta acești copii. Nici o tânără familie nu este asigurată de faptul că bebelușul lor nu poate fi afectat de autism.

 

POVEȘTI de VIAȚĂ

Maşa are 4 ani şi e diagnosticată cu autism. Iniţial nu vorbea deloc, doar cânta cântecele din desenele animate. Timp de un an, Maşa a învăţat să vorbescă, iar acum poate forma propoziţii lungi, a învăţat să numere şi să deosebească culorile, a învăţat funcţiile şi categoriile obiectelor și chiar poate citi pe silabe. Vocabularul Maşei s-a îmbogăţit considerabil, pentru că deja înțelege multe. Reuşitele fetiţei sunt impresionante! Părinţii fetiţei sunt fericiţi pentru că pe lângă abilitățile academice, Mașa a învăţat să-şi controleze comportamentele nedorite.

 

Sandu avea 2,5 ani, dar nu vorbea, nu înţelegea ce i se spunea, nu reuşea să repete nici o silabă. Acum Sandu are 4 anişori şi manifestă interes pentru diferite jocuri. Timp de un an a reuşit să înveţe să deosebească multe obiecte, iar acum înţelege şi reacţionează când cineva i se adresează. Deosebeşte obiectele în funcţie de culori, știe cifrele până la 10, poate face diferenţa dintre acţiunile ilustrate în cărţi. Acum reuşeşte să arate cu degeţelul ce vrea şi să ceară obiectul dorit printr-un cuvânt. În timpul verii, acasă, a reuşit să înveţe să meargă cu bicicleta pe 2 roţi. Acum munceşte mult asupra logopediei. Învaţă să pronunţe sunete şi cuvinte. Sandu era şi este un băiat foarte vesel, activ şi zâmbăreț.

 

PROFESORI de SuperEROI

Realizările descrise mai sus sunt rezultatul muncii sistematice ale echipei Centrului de reabilitare pentru copii diagnosticaţi cu autism „PUZZLE KIDS. Centrul activează din septembrie 2015, iar timp de un an au fost înregistrate realizări importante în dezvoltarea şi reabilitarea a 20 de copii.

„Până anul trecut centrul nostru era doar un vis frumos, care s-a realizat din generozitatea publicului. Atunci, oamenii sensibilizați de problema copiilor diagnosticați cu autism și a părinților acestora au făcut donații, iar suma acumulată ne-a permis să deschidem primul centru de acest gen din Chișinău. Aici copiii cu autism beneficiază de reabilitare conform metodelor moderne, aplicate de profesioniști, astfel ei se transformă în supereroi, care sunt pregătiți pentru o viață plină și independentă”, spune Liubovi Cojuhari, cofondatoare „Puzzle Kids”.

Echipa Centrului „Puzzle Kids” este formată din 8 tineri entuziaști – psihologi cu studii specializate în intervenția pentru copiii cu autism, pasionați de munca alături de cei mici. Specialiștii centrului sunt în continuă formare, pentru a fi capabili să ofere cea mai bună terapie „supereroilor” care frecventează centrul, dar și să poată ajuta cât mai mulți copii noi.

 

 

 

CAMPANIE SOCIALĂ

Pentru ca centrul să ofere mai multe posibilităţi de dezvoltare copilaşilor, a fost iniţiată o campanie socială de colectare de fonduri, care ar permite extinderea centrului și a serviciilor unice pe care le oferă. Campania se desfășoară AICI, iar doritorii pot contribui cu donații până la data de 5 noiembrie, perioadă în care organizatorii își propun să colecteze suma de 4000 dolari SUA.

Fondurile acumulate în urma campaniei vor fi utilizate pentru extinderea spațiului disponibil la Centrul de reabilitare „Puzzle Kids” cu alte 3 săli de terapie și amenajarea lor cu jucării distractive, cărți interesante și mobilier adaptat necesităților copiilor. Astfel capacitatea instituției ar crește, ceea ce ar permite terapia a cel puțin 10 copii noi în anul următor. 

 

Puteți urmări activitatea acestui centru AICI și dona bani AICI

Foto: facebook.com/Puzzle Kids

Share:

Articole recomandate