Odoraș.

Odoraș.

Eubiotic

Senzațional: O mamă împreună cu fiica s-au fotografiat în compania unui urs adevărat

Senzațional: O mamă împreună cu fiica s-au fotografiat în compania unui urs adevărat

O fotografă din Rusia pe nume, Olga Baranțeva, are o pasiune aparte pentru a face poze în natură, și anume în compania unui urs. Animalul cântărețe mai bine de 650 de kilograme și poartă numele Stiopa (Ștefan). Protagoniștii uneia dintre sesiunile foto ale fotografei au fost o mamă, fiica sa și celebrul urs.

Deși la prima vedere ideea unei astfel de sesiuni foto pare extrem de periculoasă, în realitate nu este chiar așa. Animalul are deja vârsta de 18 ani și tot acest timp a trăit împreună cu un antrenor de circ din Rusia pe nume Yurii Panteleenko. Ursul a ajuns să fie adăpostit în familia antrenorului din momentul când avea numai 3 luni, și urma să devină victima unor vânători. Așa a fost să fie că în acele clipe antrenorul de circ se afla prin preajma vânătorilor și a salvat ursul de la moarte, l-a luat acasă și de atunci sunt de nedespărțiți.

„Stepan este un urs deosebit. Eu chiar aș spune să este un urs unic. Este foarte deștept, bun la suflet și frumos.”, afirmă stăpânul ursului.

Între timp ursul care are înățimea de 2 metri și 20 de centimetri a devenit un actor foarte celebru în Rusia. Acesta a fost fotografiat în compania unei mămici, care împreuna cu fiica sa au mers la picnic în natură. Drept răsplată ursul a primit mâncarea lui preferată: cașcaval mozzarela și biscuiți dulci. Pozele au ieșit de-a dreptul senzaționale.

Ursul nu este la prima experiență de acest gen. Anterior a pozat împreună cu 2 modele din Rusia.

Foto: deadbees.net

Share:

Articole recomandate