Cântăreața Adda, criticată că doarme cu băiatul ei de 5 ani
- 2021-12-02
- 31312
Una dintre cele mai apreciate cântărețe din România, Adda a atras atenția publicului prin cea mai recentă postare făcută pe o rețea de socializare. Artista spune că copilul ei de 5 ani doarme împreună cu ea și în acest mod, ea se simte mai liniștită și împăcată.
„Woow, are 5 ani și încă dormi cu el?! Da! Pentru că își dorește asta. Și eu îmi doresc. Pentru că vrea să se simtă în siguranță și eu vreau să-l știu liniștit. Pentru că e puiul meu și încă mă trezesc să îl învelesc.
Îl verific dacă respiră bine, dacă are nasul înfundat sau dacă doarme într-o poziție ciudată. Da! Mă trezesc anchilozată. Îmi servește coate, picioare, dar nu aș schimbă asta cu nici un somn de “5 stele“. Acum câteva minute l-am învelit și l-am sărutat pe cap.
S-a trezit și s-a întors spre mine. M-a luat în brațe, mi-a zâmbit și mi-a spus “te iubesc, mami!”, apoi a oftat și a adormit la loc. Ora 02:35”, a notat Adda.
În mediul online, Adda este urmărită de multe mame. În acest sens, multe femei au reacționat la această postare și au menționat că și ele practică cosleepingul.
„Aplaud acest comportament tot mai rar întâlnit. Am doi pui și procedez precum tine. Nu judec pe nimeni însă mereu m-am întrebat: dacă mami /tati are nevoie de partener acest suflețel nu are nevoie de dragoste și alinare? Oare unde îi grăbim? Unde îi “alungăm”? Sunt un copil crescut cu toată dragostea și datorită mamei mele pot transmite același lucru.”, a scris o mămică în comentarii.
„Timpul zboară, cresc și în mod natural nu vor mai dori să doarmă cu noi. La fel am procedat și eu cu puiul meu, care în curând împlinește 13 ani. Și asta nu l-a transformat într-un copil mai puțin încrezător ori independent, ba din contră. Acum tânjesc după acele momente, dar e mare. Și-l iubesc. Atât de puțin ne bucurăm de ei!”, a menționat o altă mamă.
„Și noi tot împreună. Băieței de 5 și 6 ani. La fel mă trezesc dimineața, dar pentru liniștea lor (și a mea ) încă dorm cu mine”, sunt doar câteva dintre mesajele apărute la postarea făcută de Adda.