Natalia Barbu a ajuns în paradis! Vezi unde se odihnește interpreta
- 2019-02-12
- 3459
La sfârșit de iarnă, interpreta Natalia Barbu se bucură de odihna meritată în unul dintre cele mai frumoase și renumite locuri turistice din lume. Destinația aleasă de artistă este insula Tulum din Mexic, unde totul este înconjurat de un peisaj paradisiac.
A devenit o obișnuință pentru interpreta Natalia Barbu ca în plină iarnă să călătorească în destinații exotice din întreaga lume. De data aceasta artista a optat pentru un loc din coasta mexicană a Mării Caraibelor, acolo unde plajele sunt străjuite de palmieri și sunt acoperite cu nisip alb, apele sunt de culoare turcoaz, iar clima este favorabilă tot anul.
Deși nu preferă să-și expună viața personală în public, interpreta a publicat o serie de fotografii senzaționale captate în timpul vacanței. Natalia se laudă cu un corp bine lucrat, tonifiat și acoperit de un bronz uniform. În toate imaginile Natalia apare singură, însă la una din ele a comentat că a fost realizată de fiul ei Victor, fapt care dă de înțeles că interpreta a plecat în „paradis” alături de familia sa.
„Momente liniștite care mă fac să mă conectez cu mine, cu minunile din jurul meu...”, scris interpreta pe Instagram.
Foto: Instagram.com