Scrisoarea emoționantă a Andrei pentru fiica sa: „Nu sunt perfectă, știu...”
- 2018-07-25
- 4496
La începutul acestei săptămâni mezina familiei Măruță fost sărbătorită. În acea zi specială, Andra a profitat de frumoasa ocazie și a publicat în medicul virtual o scrisoare emoționantă pentru fiica ei, pe care demult și-a dorit să o scrie, dar tot încă credea că nu găsește cuvintele potrivite pentru a-și exprima dragostea și emoțiile nemărginite față de micuța Eva Maria Ioana.
„De mult timp îmi doresc să îți scriu o scrisoare, una pe care să o citești când vei crește mare, dar parcă niciodată nu am reușit să pun cuvintele pe hârtie/tastatură așa cum mi-aș fi dorit. Poate pentru că te-am dorit atât de mult și simț că, orice aș spune, nu e de ajuns pentru a exprima cu adevărat ceea ce simț pentru tine, draga mea Eva Ioana Maria.
Până să vă am pe tine și pe David, credeam că le am pe toate: un soț așa cum am visat, o carieră, o pasiune, un loc pe care să-l numesc acasă. Dar acum îmi dau seama că eram incompletă și că nimic nu poate egala dragostea unei mame pentru copiii ei. Sună prea poetic, prea clișeistic? Poate, dar cum altfel să descriu sentimentul acela minunat pe care îl simt de fiecare dată când te văd?! Te am doar de trei ani în viața mea – îmi amintesc și acum cu mare emoție momentul când te-am ținut în brațe – și simt că am descoperit o altă lume, că și eu cresc împreună cu tine și învăț să mă cunosc în atât de multe feluri.
Ești plină de viață, iubitoare, atât de fericită, dar și puternică și hotărâtă să transformi lumea într-un loc minunat de joacă, încât mă uimești în fiecare zi. Trece repede timpul și parcă îmi doresc să rămâi mereu mică, fragilă, să te cuibărești în brațele mele și să alergi după David. Draga mea Eva Ioana Maria, să nu te grăbești să crești și să rămâi mereu cu sclipiri de lumina inocentă în ochi. Mie, lui Cătălin și lui David ne-ai adus doar bucurie și suntem fericiți când umpli camera cu râsul tău zglobiu.
Mă simt binecuvântată că ai apărut în viața mea, dragă Eva Ioana Maria!
Nu sunt perfectă, știu, o să am momente când o să greșesc sau nu o să pot să fiu lângă tine atât de mult pe cât îmi doresc. Dar încerc, pentru tine și pentru David, să fiu cea mai bună versiune a mea, să vă dau tot ce am eu mai bun pe lume. Iartă-mă pentru nopțile când ajung prea târziu, pentru clipele în care oboseala nu mă lasă să facem castele și să ne deghizăm în prințese. Încerc să compensez cu multă afecțiune și îmbrățișări calde.
Ce îți doresc acum, că împlinești această frumoasă vârstă? Să te bucuri mereu de soare în suflet, să fii sănătoasă, să ai încredere în tine și să răspândești bunătate. Râsul și chicotelile tale sunt cel mai frumos cântec pentru inima mea! Până la anul, când sper să îți scriu din nou, dragă Eva Ioana Maria, îți sărut ochii cei dragi și te îmbrățișez cum doar o mamă poate s-o facă!
La mulți ani, puiul meu!
Cu drag,
Mama ta”
Sursa: andraonline.ro