Cât de frumoasă e fiica Antoniei! Maya a împlinit 13 ani și îi seamănă leit mamei sale celebre
- 2023-08-29
- 1293
Antonia are toate motivele să se simtă o femeie împlinită! Este o artistă de succes, are o familie fericită, este iubită și iubește, iar recent fiica sa Maya a devenit o adolescentă în toată regula! Mesajul transmis de ziua de naștere a fiicei sale a emoționat pe toată lumea!
Maya, a împlinit pe 27 august, 13 anișori! Iată că aceasta a devenit o adevărată domnișoară cu care mama sa celebră se mândrește nespus! Și are de ce, cea mică primește o educație aleasă și este la fel de frumoasa precum Antonia! De ziua sa, frumoasa mamică a postat mai multe fotografii cu Maya și frățiorii săi și i-a transmis un mesaj extrem de emoționant.
Antonia se declară uimită de cât de repede a crescut fetița sa pe care a născut-o la 21 de ani, fiind rodul căsniciei cu Vicenzo Castellano. În fotografiile postate de Antonia cele două par a fi surori pur și simplu! Astfel, Maya o moștenește în frumusețe pe artistă și cine știe, poate și în talent!
„Chiar am o adolescentă?!???!?!! Cum zboară timpul!!! La mulți ani pentru primului meu născut, sufletul meu! La mulți ani pentru cea mai dulce fiică și cea mai bună soră! Ești Iubită și binecuvântată! Te ador! Bine ai venit la vârsta adolescenței!”, a scris Antonia pe Instagram.
Imediat au început să curgă mesajele cu urări din partea fanilor, cât și a persoanelor publice precum Andreea Esca, Lili Sandu, Alina Eremia, Gina Pistol sau Alina Ceușan.
Cum se înțeleg Maya și Alex Velea
Bineînțeles, Maya a primit urări și din partea lui Alex Velea pe care o consideră ca fiica lui: „La mulți ani celei mai frumoase și cool domnișoare pe care o cunosc!”.
După cum știm, Antonia este împreună cu Velea aproape 11 ani și au împreună doi băieți, pe Akim și Dominic. Înainte Antonia a fost căsătorită cu Vicenzo, iar după terminarea procesului de divorț, custodia a revenit în totalitate acestuia, iar ea cu Velea s-au logodit în 2021. Totuși, Maya este extrem de prezentă în viețile lor, chiar dacă nu locuiesc împreună și se văd cât de des se poate. În ceea ce privește relația pe care Alex Velea o are cu Maya, artistul a declarat că își dorește să fie un prieten bun pentru fetiță.
„Am avut imprimată figura asta paternă, îmi doream să am copii de la 20 de ani, doar că nu am găsit persoana potrivită, probabil nici eu nu eram pregătit la vârsta aia. S-a întâmplat fix cu persoana potrivită și când a cosiderat Dumnezeu că e momentul și mă bucur că a fost așa. Am trei copii minunați. Pentru că am trei copii, nu doi.
Am doi băieți făcuți cu Antonia, dar și pe Maya o consider ca fiica mea, o iubesc la fel de mult și sunt mândru de orice succes al ei. Vreau să fiu un prieten foarte bun al ei și să îmi exercit acest rol de tată vitreg, deși cuvântul „vitreg” sună urât. Am rolul meu în viața ei”, a declarat Alex Velea, în podcastul Alexandrei Ungureanu, în urmă cu ceva timp.