Nu ştiu dacă această femeie are nevoie de vreo prezentare, pentru că numele Nata Albot spune totul. Nu voi reitera toate proiectele şi succesele pe care le-a avut de-a lungul anilor, căci ar însemna să ies cu mult din formatul unui lead. Un lucru vreau să menţionez, Nata de acum, pe care am văzut-o la festivalul „Mai dulce” este aceeaşi pe care am cunoscut-o acum nouă ani, pe când îmi era profesoară la Şcoala de Studii Avansate în Jurnalism – are aceeaşi energie şi acelaşi temperament demn de invidiat, chiar dacă burtica îi mai reduce din „libertate”. Însă, emană mai multă fericire şi armonie...

Am profitat de faptul că Nata s-a reţinut pe plaiurile noastre, prinsă în organizarea unui şir de activităţi frumoase şi i-am „furat” o oră din agenda ei şi aşa foarte încărcată.

 

Nata, salut! Bucuroasă să te revăd. Înainte de a emigra în Canada, în 2013, spuneai că plecarea ta se datorează inclusiv faptului că îţi doreai să acorzi mai mult timp familiei, lucru mai greu de realizat în Moldova, pentru că aici mereu erai încadrată în muncă. Ţi-a reuşit?

Mi-a reuşit din plin. Fiind fără dădacă, menajeră şi părinţii mei, singurii pe care putem conta suntem chiar noi, lucru care-mi place. În sfârşit, ne maturizăm, devenim mai responsabili şi mai independeţi.

Cine s-a adaptat mai greu în Canada – tu sau fetele tale?

Eu nu ştiu ce înseamnă adaptare în Canada. Noi pur şi simplu trăim şi încercăm să ne bucurăm de tot ce e nou sau diferit de mediul din care am venit. Încă nu cred că voi putea rezista multe ierni canadiene, dar fetele mele adoră zăpada şi gerul şi toate distracţiile de iarnă. Eva şi Sonia vorbesc deja la perfecţie franceza, adoră şi cunosc vedetele de hokey, cunosc sărbătorile canadiene şi au o sumedenie de prieteni.

După doi ani de trai, consideri Montrealul “acasă”?

Consider Montrealul acasă, la fel ca şi Chişinăul. Şi aici şi acolo mă simt bine.

Cum lupţi cu “dorul de casă”, de Moldova, de părinţi? Şi pentru că spuneai într-un interviu că avem sărbători frumoase, precum Paştele, Floriile, Duminica Mare, ce faci în aceste zile acolo, ştiind că în Moldova lumea sărbătoreşte?

Nu lupt cu nici un dor. Îmi trăiesc viaţa în armonie, căutare de pace şi linişte oriunde aş ajunge. Şi îmi place mult, aflându-mă printre străini, să-mi respect sângele şi chemarea lui.

La ce ai renunţat acolo?

La timp liber numai pentru mine, la ieşiri interminabile cu fetele la o prăjitură sau bere.

Ce lecţii ţi-a oferit străinătatea?

Să fiu şi mai puternică. Să visez dincolo de imaginaţia mea. Să nu mă las bătută când e cel mai greu. Întodeauna există o soluţie, chiar şi acolo unde ea pare să nu fie. Să nu mă gândesc că am plecat definitiv şi nu mai pot să-mi schimb viaţa oricând aş dori eu.

Ce ar trebui să se schimbe în Moldova pentru ca tu să revii în ţară?

Nimic. Eu revin necondiţionat şi voi reveni atâta timp cât voi primi susţinere financiară pentru proiectele noastre şi cât voi fi inspirată să facem împreună cu echipa tot ce facem. Eu nu am plecat din Moldova pentru că îmi era nesuferită aflarea aici, din cauza gheretelor sau panourilor publictare care ne-au împânzit. Eu am plecat pentru că am avut nevoie de o gură de aer, de studii noi şi de intimitate.

Cum se vede Moldova din afară?

Nicicum. Dar chiar nicicum. Noi pe hartă încă nu figurăm.

Eva şi Sonia ce fac?

Eva şi Sonia nici nu realizează cât de norocoase sunt că au o mamă atât de neastâmpărată. Vorbesc franceza la perfecţie, adoră hokey-ul, cunosc vedetele locale ale canadienilor, cântă imnurile lor, adoră iarna şi gerul şi se duc cu plăcere la şcoală. Sunt foarte diferite şi în acelaşi timp foarte prietenoase şi unite. Sunt independente şi îşi ocupă timpul cu ce le place fără să aştepte să le dădăcesc. Fac dans, înot, merg la şcoala rusă.

Ce au luat ele de la tine?

Încă nu mă grăbesc să înţeleg asta. E cam degrabă de făcut totaluri.

Ce ai învăţat tu de la ele?

Că sunt fiinţele pe care le pot iubi necondiţionat şi la infinit.

Ce este cel mai greu în rolul de părinte?

Să nu uiţi să rămâi în continuare un om cu vise, ambiţii şi aspiraţii personale, pe care, în nici un caz, nu ai dreptul să le laşi undeva pe poliţă să aştepte.

Eşti tipul de mamă – democrat, prieten sau autoritar?

Sunt o mamă normală, cu rele şi bune.

Voi trei aveţi instituite unele tabieturi?

Mă culc lângă ele seara, le gătesc şi le aştept de la şcoală. Le trezesc dimineaţa şi am grijă să le fac doar mâncare de casă pentru şcoală. Nu cheltuim banii pe porcării colorate şi bine mirositoare, de mâncat. Nu cumpărăm fast food-uri, categoric şi nimic din ce poate să le placă, dar să fie nociv.

Vara aceasta urmează să aduci pe lume un copilaş. Cum e sarcina după 30 de ani? Din punct de vedere fizic şi psihologic?

Sarcina pe care o port acum e una foarte dorită şi de aceea mă bucur de fiecare clipă, chiar şi dacă uneori e mai greu să faci atâtea lucruri, cu o burtă atât de mare.

Ai decis deja cum vei naşte – acasă în apă sau la maternitate?

Aici nu eu decid, ci Bojica. Eu doar trebuie să am grijă să fiu sănătoasă, să dorm bine, să mă alimentez şi să fiu activă şi pozitivă.

La cât timp după naştere planifici să îţi reiei activitatea, mă refer aici la studii, proiecte etc.

Eu nu trebuie să reiau nimic, pentru că nu am de gând să abandonez nimic.

Ai vreo “specialitate a casei” by Nata Albot, când eşti în aşteptarea oaspeţilor?

Specialitatea mea e să încerc tot timpul ceva nou şi bunişor. La asta sper că se aşteaptă de fiecare dată prietenii mei: să guste ceva ce încă nu au mâncat.

Ce îţi vine cel mai greu să faci de la distanţă, atunci când începi să organizezi un nou festival marca “Mai dulce”, “Festivalul Iei”, “Festivalul Levănţicăi” , “Balul Brazilor”?

Cel mai greu îmi vine să fac faţă diferenţei de fus orar şi negocierilor prin telefon.

Apropo, în iunie demarezi un nou proiect - Festivalul Levănţicăi. Cu ce vii nou de astă dată?

Lavender Fest - Festivalul Sănătăţii şi Frumuseţii din natură se va desfăşura pe 20 iunie în satul Cobusca Noua, raionul Anenii Noi, lângă un imens lan de levănţică.

Proiectul este o premieră pentru Moldova. Ne dorim ca acest eveniment să devină unul dintre cele mai aşteptate de către moldoveni, dar şi să ajungă în atenţia turiştilor străini, căutători de destinaţii neexplorate. E timpul să se ştie că pe lângă Provence-ul francez plin de lanuri de levănţică, Moldova este şi ea bogată cu asemenea peisaje.

Ce planuri ai pentru 2015?

Să nu îmi fac nici un plan.

Text: Daniela Borodachi

Interviu publicat în revista "Mame de succes", nr. 2 iunie 2015

Foto: Foto D'Or; Facebook.