Adevăr şocant despre BAC-ul din anul curent. Cine trebuie să răspundă?

Adevăr şocant despre BAC-ul din anul curent. Cine trebuie să răspundă?

Pentru mulţi dintre elevii din Moldova astăzi, 17 iunie, a avut loc ultimul examen de BAC din sesiunea din acest an. Absolventa unui liceu din capitală ne-a dat declaraţii şocante despre examenele pe care le-a susţinut.

 

Traduceri profesioniste sau Google Translate?

Tânăra care ne-a vorbit este absolventă a unui liceu din Chişinău, unde o mare parte dintre absolvenţi au susţinut toate examenele în limba engleză. Problema gravă care a fost depistată este traducerea neadecvată a itemilor, în special la examenul la alegere.

„Am fost nevoită să citesc de foarte multe ori fiecare item şi să pierd mult timp, în încercarea de a înţelege ce se are în vedere”, spune eleva, care a susţinut astăzi examenul la chimie în limba engleză. „Formulările erau anapoda, substantivele nu erau acordate corect, legăturile dintre cuvinte nu erau potrivite, lipseau prepoziţii sau chiar cuvinte, iar unele cuvinte nu erau folosite în contextul potrivit, ceea ce schimba sensul. Procentele, litrii, toate veneau unele peste altele şi nu era clar ce şi la ce se atribuie”, mai adaugă ea.

Menţionăm că absolventa a fost eliberată de la examenul de limbă engleză cu nota 10, pentru că a susţinut examenul internaţional cu o notă foarte bună, pentru cunoaşterea limbii. „Şi la matematică au fost unele greşeli, dar acolo prevalau cifrele, aici însă a fost groaznic. Îmi venea să plâng!”, adaugă ea.

Subiectele şi problemele de la aceaste examene ar putea fi eronate din cauza traducerii proaste. Cine va răspunde dacă aceşti elevi vor avea note mici din acest motiv? Menţionăm că circa 100 de absolvenţi au susţinut examenele de BAC în limba engleză.

 

BAC „stricat” de organizatori

Elevii care au susţinut BAC-ul au menţionat că deşi au intrat în sală la ora 8.30, examenele au început la 9.40-9.50 de fiecare dată, iar în tot acest timp, chiar dacă examenul propriu-zis nu începuse încă, nu au avut voie să vorbească sau să iasă la baie.

„Nici apă nu mi-am permis să beau, din teamă că voi avea nevoie să merg la baie şi nu voi putea ieşi. Din cauza emoţiilor aveam şi dureri de stomac, iar aşteptarea ne-a obosit şi mai mult”. Astfel, absolvenţii erau surmenaţi şi presaţi psihic încă înaintea începerii examenului. 

 

Foto simbol: www.skuola.net

Adaugă comentariu

Închide