Detalii pe marginea cazului mediatizat de la Institutul Mamei și Copilului

Detalii pe marginea cazului mediatizat de la Institutul Mamei și Copilului

Administrația IMSP Institutul Mamei și Copilului revine cu detalii pe marginea cazului mediatizat - postarea prin care o femeie comunica faptul că a fost tratată inuman de personalul medical și că și-a născut fătul mort singură în toaletă.

Date fiind detaliile relatate în material, în cadrul IMSP Institutul Mamei și Copilului a fost instituită imediat, în regim de urgență, o Comisie și pornită o anchetă de serviciu, care cercetează circumstanțele cazului, iar persoanele implicate în caz au fost suspendate din serviciu pe durata desfășurării anchetei, pentru stabilirea tuturor circumstanțelor. Odată cu stabilirea acestora, toți cei care se pot face vinovați, care au admis încălcări ale eticii și deontologiei medicale, precum și a regulamentului de activitate a subdiviziunii, vor fi sancționați și se vor lua toate măsurile corespunzătoare în privința acestora.

Într-un comunicat de presă al instituției se menționează: Examinând cazul, venim cu precizări care fac referire la partea medicală a acestuia. Pacienta a fost internată în cadrul IMSP Institutul Mamei și Copilului în data de 09.12.2017. Aici a fost investigată clinic și paraclinic, iar pe 11.12.2017, a fost efectuată ultrasonografia, care a confirmat diagnosticul de anomalii de dezvoltare ale fătului, la care s-au anexat markerii de aberații cromozomiale. În data de 11.12.2017 a fost discutat cazul în cadrul unui consilium medical, cu recomandarea întreruperii medicamentoase a sarcinii, la indicații medicale (avort medicamentos).

În aceeași zi, a fost inițiată întreruperea sarcinii, conform protocolului. Procedura de întrerupere a sarcinii până în 22 de săptămâni se efectuează prin administrarea preparatelor, standard, după schemă, care provoacă apariția contracțiilor uterine și pot declanșa în orice moment expulzia.

Pacienta nu a fost internată pentru naștere, aceasta prezentând o sarcină în termen de 21 de săptămâni, cu făt la care au fost depistate malformații congenitale multiple de dezvoltare și, la indicații medicale, s-a produs avortul tardiv provocat medicamenos, momentul de producere al căruia nu poate fi anticipat.

La data de 14.12.2017, a avut loc avortul medicamentos provocat. Pacienta a fost externată pe 15.12.2017, cu recomandările medicului curant și sub supravegherea medicului de familie.

Reiterăm faptul că administrația Institutului Mamei și Copilului condamnă vehement orice încălcări ale protocoalelor medicale în vigoare, orice devieri de comportament admise de oricare dintre colaboratorii medicali, ce activează în cadrul instituției, calificându-le drept inadmisibile și incompatibile cu profesia de medic. 

IMSP Institutul Mamei și Copilului va reveni cu informații suplimentare referitoare la concluziile anchetei interne pe acest caz și măsurile întreprinse.

 

Foto simbol: kp.md

Adaugă comentariu