Unul dintre cei mai apreciați ginecologi-obstetricieni, Vadim Scarlat, a fost reținut într-un dosar de mită
- 2018-10-25
- 5430
Vadim Scarlat este medicul reținut în dosarul mitei pentru judecători. Acesta activează în calitate de medic ginecolog-obstetrician la Institutul Mamei și Copilului, dar și la o clinică privată din Capitală, scrie Ziarul de Gardă.
Medicul a fost reținut împreună cu cinci judecători, un procuror, un avocat, un asistent judiciar și un inculpat pe un dosar. Potrivit Centrului Național Anticorupție, medicul împreună cu inculpatul erau „clienții” judecătorilor – cei care furnizau bani și în interesul cărora urmau să fie emise decizii favorabile.
Informația despre reținerea lui Scarlat a fost confirmată de soția acestuia. „Ceea ce pot să vă spun este că totul este fabricat. Altceva nu pot să vă spun nimic. El nu este vinovat sub nici o formă. El este acel spin care trebuie să facă alte momente pentru a doborî pe alții mai duri și mai tari. El este ca o momeală. Este un caz pe care eu nu pot să îl divulg acum, nu sunt în drept”, a menționat pentru ZdG soția lui Vadim Scarlat.
Pe rețelele de socializare, dar și în mai multe articole de presă, Scarlat este cotat ca fiind unul dintre ce mai buni obstetricieni din țară. Scarlat a participat la seminare informative și este prezent în mai multe topuri realizate de mame.
Sursa: zdg.md