Acerumen

Alăptatul în tandem nebunie sau provocare

Alăptatul în tandem nebunie sau provocare

Alăptatul în tandem este un termen utilizat atunci când mama alăptează doi copii de vârste diferite. Sunt mame care planifică al doilea copil fără a întrerupe alăptarea primului, nici în timpul sarcinii, nici după naşterea celui mic. Există şi cazuri când mamele nu îşi doresc o nouă sarcină în următorii ani, dar aceasta survine, şi atunci, pornind de la situaţia creată (sunt însărcinate cu al doilea copil, iar pe primul încă nu l-au înţărcat), femeile decid să alăpteze în tandem după naştere. Uneori, mama decide să îl hrănească pe primul născut doar în timpul sarcinii, dar ceva se modifică în percepţia ei, după naşterea mezinului, şi ea continuă să îl hrănească şi pe cel mare după naştere.

Indiferent de motivul deciziei sale, mama care alăptează în tandem trebuie să fie bine informată, iar alăptarea – una echilibrată.  

Nu există niciun fel de contraindicaţii pentru hrănirea în tandem. În cazul în care sarcina decurge fără complicaţii, alăptarea poate să nu fie întreruptă, iar după naştere, să fie hrăniţi ambii copii. Cel mai important criteriu pe care se bazează hrănirea în tandem este decizia şi dorinţa mamei de a se face acest lucru.

Pe scurt, ce trebuie să ştie mama în asemenea situaţii:

•     că laptele ei nu este dăunător pentru copilul mai mare în timpul sarcinii şi este perfect pentru ambii după naşterea celui mic (este adaptat la necesităţile celui mic, şi în acelaşi timp nu îi face rău celui mai mare).

•     mama trebuie să aibă grijă de sine în timpul sarcinii, pentru că toate substanţele nutritive sunt luate mai întâi de cel din burtă, apoi de cel care mai este încă alăptat. Mama nu trebuie să uite de sine nici după naştere, pentru că alăptează doi copii şi nu unul, mai exact, să aibă o alimentaţie echilibrată şi suficient timp pentru odihnă.

•     după naştere, mama trebuie să aibă grijă de alimentaţia echilibrată a nou-născutului. Cel mai mare deja se adaptează situaţiei nou create.

•     prima perioadă, copilul mai mare devine plângăcios şi cere piept în acelaşi regim ca şi nou-născutul. Această situaţie devine dificilă pentru multe mame, dar cu timpul lucrurile se aranjează de la sine.

 

Povestea Veronicăi

Despre Veronica şi experienţa sa de alăptat în tandem am aflat absolut întâmplător. Navigam pe internet în căutarea unor metode mai uşoare de înţărcare a copilului şi am dat, pe un forum pentru mămici, de istoria ei. Deşi nu are nicio legătură cu problema mea (dacă pot să o numesc aşa), am rămas foarte impresionată de experienţa, dar şi de curajul ei de a alăpta concomitent doi copii cu vârste diferite, de aceea i-am scris în privat. La puţin timp a venit şi răspunsul, mai exact, povestea celor doi ani şi ceva de alăptat încontinuu.

Mădălina avea un an şi patru luni când am rămas însărcinată cu Tudor. Sarcina ne-a prins cam pe nepusă masă, cel puţin pe fetiţa mea, căreia îi ieşeau caninii şi făcea în permanenţă mofturele la mâncare. Ajunse până la aceea că în afară de piept nu mânca nimic unele zile. Cum să întrerup alăptarea? Nu puteam, mai ales că suptul nu era pentru ea doar o metodă de alimentare, ci şi de alinare. Am decis să continui cât o fi posibil…

Nu pot să neg, de câteva ori, acest „posibil” atârna de un fir de aţă. În primul rând pentru că, odată cu sarcina, sânii mei deveniseră sensibili la atingere. Şi ori de câte ori Mădălina începea să sugă, iar uneori chiar să mă muşte în joacă, îmi venea să urlu de durere. Din fericire, durerea ţinea doar câteva secunde, şi nu aducea cu sine şi anumite contracţii. Tot din prima lună, simţisem că pierd din cantitatea de lapte, şi uneori mi se părea că Mădălina suge pe uscat. Dar privind la cât de chinuită este micuţa, am rămas fermă pe poziţii.

Şi atunci am deschis internetul, pentru a afla dacă şi alte mame au trecut printr-o asemenea experienţă. Eram interesată şi de faptul dacă laptele nu dăunează sau e în detrimentul vreunuia dintre copii, dacă nu îşi schimbă gustul sau cantitatea, după ce am fost speriată de diferite istorii şi prejudecăţi. Am aflat că alăptatul în cazul meu poartă noţiunea de „alăptat în tandem”, că are atât beneficii, cât şi dezavantaje, că nu sunt singura, şi atunci m-am calmat.

Medicului de familie de la policlinica de sector nu i-am spus nimic. De fapt, el nici nu m-a întrebat. Bebe din burtică creştea bine, fără abateri de la regulă, Mădălina se adaptase şi ea noii situaţii, deci nu aveam motive de îngrijorare. Atâta doar că, în dorinţa de a remedia scăderea laptelui, fetiţa mea petrecea mai mult timp la sân. Deşi o mamă are mereu ceva de făcut prin gospodărie, nicidecum nu pot numi asta o pierdere de timp. Erau mai degrabă nişte clipe unice, care odată şi odată aveau să se termine… Prin luna a cincea mi-a venit colostrul, iar odată cu el, au dispărut durerile din timpul alăptării. Ce-i drept, cu cât mai aproape era naşterea, cu atât laptele începuse să scadă din nou, iar mie mi se părea iarăşi că alăptez pe uscat, fapt ce devenise deranjant pentru ambele.

În ultima lună de sarcină mă bătea gândul să o înţarc, mai ales că, odată cu scăderea laptelui, alăptatul devenise mai rar. Însă, pentru că îmi venea tot mai greu să mă mişc, îi permiteam să stea cât mai mult la piept. În dimineaţa de dinaintea naşterii, am alăptat-o, apoi am intrat în travaliu. Nu ştiu dacă are vreo legătură, dar am  născut uşor. În mai puţin de două ore.

După naşterea lui Tudor, toţi trei am avut nevoie de adaptare. Cât timp m-am aflat la maternitate, mă tot gândeam ce fac mai departe cu Mădălina. Dar lucrurile au revenit la normal odată ce am trecut pragul casei. Mădălina, care deja trecuse de vârsta de doi ani, nu a făcut mofturi sau isterii niciodată ori de câte ori îl luam pe Tudorel pentru alăptat. Nu voiam ca micul să piardă colostrul, pe care eu îl numeam bomba cu vitamine, şi de care Mădălina profitase deja de două ori. Plus la toate, ea începuse deja să vorbească şi să înţeleagă unele lucruri, de aceea, mă lăsa să petrec suficientă vreme în intimitate cu cel mic.

Între timp am găsit şi câteva beneficii ale alăptatului în tandem. Cărţile de specialitate spun că acesta fortifică sistemul imunitar al ambilor copii, hrăneşte şi asigură satisfacerea nevoilor nutriţionale concomitent, ajută la temperarea crizelor de personalitate ale copilului mai mare, specifice vârstei. Înclin să le dau dreptate. Un lucru însă rămâne cert, alăptatul ambilor copii m-a ajutat la combaterea angorjării sânilor.

Nu pot să neg faptul că, după câteva săptămâni de la naştere, alăptatul devenise obositor şi iritant pentru mine. De multe ori, eram depăşită de nervi din cauza faptului că ambii stăteau prea mult la sân, iar eu eram prea obosită, din contul nopţilor nedormite. 

Mădălina a renunţat la „ţiţiiiiia” atunci când mă aşteptam cel mai puţin. Într-o zi, pur şi simplu nu a mai vrut să sugă piept. Probabil, vârsta şi-a spus cuvântul. Astăzi încă îl mai alăptez pe mezinul. Mădălina doar mă urmăreşte cu ochişorii săi dulci şi negri. M-am prins de nenumărate ori la ideea că sunt foarte curioasă să ştiu oare la ce se gândeşte ea în acele clipe...” 

Foto: veroa.es

Adaugă comentariu

Close