Odoraș.

Odoraș.

Tedi

Cel mai frumos decor de Crăciun. Inspiră-te!

Cel mai frumos decor de Crăciun. Inspiră-te!

Sărbătorile de iarnă sunt mai frumoase, dacă pe lângă oamenii dragi pe care îi avem alături, mai adăugăm un pic de magie, cu ajutorul unor decorațiuni frumoase. Un brăduț împodobit, luminițe la geam, un șemineu cald și mici elemente de decor, aduc un plus de farmec.

Pe 18 decembrie, la sărbătoarea Crăciunul Copiilor organizat de Odoras.md, zeci de copii au făcut poze într-un decor de poveste. În spatele acestuia, au stat zile întregi de muncă, multă creativitate și pasiune pentru frumos și, mai ales, două meșterițe cu mâini de aur – Liudmila Apostol și sora ei Natalia, cunoscute ca LuNa bijou.

Din decor a făcut parte și must-have-ul sezonului, căminul decorativ. „Căminul l-am meșterit împreună cu sora mea, dar ne-a ajutat foarte mult și soțul meu. E confecționat din cutii mari de carton, l-am acoperit cu fâșii mari de polisteren, iar prin parți am tăiat bucăți din polisteren ca să imit cărămida”.

 

Citește și: Meșterește un șemineu de sărbători! IDEI și tipare

 

La decorul pentru zona foto, Ludmila a lucrat cam 10 zile, a făcut căminul hand made, a asamblat tot felul de decorațiuni, procurate de la noi, din Ucraina sau „furate” de la copiii săi, a vopsit paletele din lemn și multe altele. În schimb, rezultatul a fost pe măsură, toți copiii au vrut să facă poze aici, cozile nu se mai terminau, iar fotografa Olga Scorpan nu a avut nici o clipă liberă. 

Meșterița spune că multe decorațiuni le-a luat acasă, ca să creeze o atmosferă frumoasă pentru cele două fiice ale sale, iar căminul a mers la atelierul Luna bijou. Ludmila spune chiar că va pregăti un locușor magic pentru sesiuni foto în incinta atelierului său de creație.

Decorul realizat la „Crăciunul Copiilor 2016” a fost primul cu tematică de iarnă, realizat de fetele LuNa bijou, ele făcând, de regulă, decorul pentru nunți, cumetrii, photo-zone pentru diverse evenimente, dar și accesorii hand made din argilă polimerică.

Lumea hand made-ului face parte din viața Liudmilei Apostol deja de 6 ani, dar anume de decor, s-a apucat cu vreo jumătate de an în urmă. „Am avut atâtea emoții pentru acest eveniment timp de o săptămână. Îmi era frică că nu îmi va reuși... Dar când treceam pe lângă zona decorată și vedeam mereu copii și părinți stând în rând și așteptând să facă măcar o poza, îmi era atât de plăcut... îmi trecea și oboseala și tot”, spune Liudmila Apostol.

 

Pe lângă acest decor special, la „Crăciunul copiilor” au fost mai multe zone pentru poze, vedeți mai jos.

 

Zona Heinz - cu un brăduț original din lemn și capace de la borcănașe. Puteți încerca și voi!

 

Zona Farmacia Familiei - cu crăciunițe frumoase și cu un urs Panda

 

Zona Pediatrica - cu mini Dr. Stratulat

 

Zona Heel - cu decorațiuni de iarnă și personaje. 

 

Distracție și fotografii cu ursulețul TEDI

 

Cabina Foto Party box și zahărul Domnița - cu tot felul de elemente creative

Selfiebox și Marimer - fotografii instante

 

Foto: Scorpan Olga PhotographyFoto d'Or/Odoras.md; facebook.com/Heinz Moldova

Share:

Articole recomandate