A anunțat sarcina soției publicând poze cu sânii și burtica goală a gravidei

A anunțat sarcina soției publicând poze cu sânii și burtica goală a gravidei

Un cuplu german, care este în aşteptarea unui bebeluş, a realizat o serie de fotografii creative. Body paiting-ul a fost îmbinat cu arta decorativă, iar în rezultat au fost create lucrări deosebite.

Simon Schaffrath este un fotograf web german care activează într-o agenţie de publicitate din oraşul Frankfurt. Datorită activităţii sale care presupune, zi de zi, implicare creativă şi realizarea proiectelor fotografice comerciale, acesta a decis să nu lase în umbră statutul de graviduţă a iubitei sale Saskia şi a creat un proiect fotografic inedit. Fotograful nonconformist a creat iluzii optice folosind peisaje din diferite perioade ale anului, care pun în evidenţă curbele graviduţei. Burtica şi sânii Saskiei au fost pictaţi şi transformaţi în coline, dealuri, plaje şi chiar pârtii de schi.

Cuplul aşteaptă apariţia bebeluşului în luna noiembrie, astfel că în urma ecografiilor viitorii părinţi cunoşteau deja sexul bebeluşului. Aceştia au ales deja şi numele pruncului pe care l-au scris în compoziţiile fotografice.

Mulţi dintre prietenii şi membrii familiei nu cunoşteau despre faptul că Simon şi Saskia aşteaptă venirea pe lume a unui copil, astfel că pozele publicate au înştiinţat mai mulţi amici ai cuplului care au reacţionat imediat, cu urări de bine şi mesaje frumoase pentru familie.

Pozele tinerilor părinţi ingenioşi au inspirat mai multe cupluri care au preluat ideea şi au realizat la rândul lor imagini personalizate.

 

Foto: actualmagazines.com

Adaugă comentariu