Mărturia unei mame: De ce am refuzat să dau bani pentru cadoul educatoarelor de 8 martie

Mărturia unei mame: De ce am refuzat să dau bani pentru cadoul educatoarelor de 8 martie

Cristina Călin, mămică din România, a decis să recunoască de ce s-a împotrivit „tradiției” de a aduna bani de la părinți pentru cadou educatoarei la sărbătoarea de 8 martie. Textul femeii a fost publicat pe portalul tematic totuldespremame.ro, iar nouă ne-a părut foarte actual și pentru situația din societatea noastră. Vă propunem să vedeți istoria acestei mame.

„Bing! Bing!” Mesaj nou pe grupul de whatsup de la grădiniță.

„Vine 8 martie. Procedăm la fel ca în anii trecuți cu cadoul educatoarelor?”, ne întreabă o mămică.

„Da. 100 e ok?”

„Strângem 2.700 de lei? Pot să întreb ce facem cu atâția bani? Sunt totuși doar două doamne, două îngrijitoare și profa de engleză!”

„Fiecare să dea cât vrea și cât poate. Oricum nu dau toți”.

Și-uite așa s-a pornit un tăvălug ce m-a făcut să închid toate notificările de la grup. Știam deja că urmează să se discute la nesfârșit despre sumă și că până la urmă vor câștiga cei care au propus suma mai mare.

Am mai jucat în filmul ăsta. De fapt, o fac de mai bine de 7 ani, de când primul meu copil a intrat la grădiniță. Nu am fost niciodată împotriva ideii pentru că mi se pare frumos să le oferim doamnelor o mică atenție de 8 martie, un simbol al faptului că ne gândim la ele. De fiecare dată m-au enervat însă discuțiile legate de sumă, inflexibilitatea cu care se hotărăște aceasta fără a le da posibilitatea celor care nu au de unde scoate banii să pună cât pot și, mai ales, că nu se face diferența între „a putea” și „a vrea”.

Dacă suma propusă este decentă, spun „de acord” și merg mai departe. Pun banii într-un plic pe care scriu numele copilului și plicul în dulăpiorul copilului a cărui mamă se ocupă de strânsul banilor.

Într-un an n-am căzut la pace. Cineva propunea o sumă care după părerea mea era mare. Au mai sărit și alții în sprijinul meu, dar cred că și-au dat repede seama că nu au sorți de izbândă și s-au declarat învinși. Eu susțineam să pună fiecare cât poate, de la alte tastaturi mi se răspundea că doamna e numai una și merită, și stă cu copiii, și are grijă de ei. Fără să contest aceste merite, mi-am susținut punctul de vedere. Pentru ce face în calitate de educatoare este plătită, noi doar vrem să-i dăm o atenție să știe că ne este dragă. Probabil că atunci am avut ceva timp liber și mai multă răbdare decât de obicei că m-am implicat în discuții mai mult decât a fost cazul.

Până la urmă s-a hotărât să fie ca mine. Nu aplaudați, că nu e chiar așa! A fost ca la reclame unde ți se promite reducere de 50% cu un mic asterix în dreptul căruia e scris cu litere aproape invizibile că primești reducerea doar dacă ai părul șaten, porți 37 la picior și ai o aluniță pe umărul drept. Asterixul meu spunea că dăm fiecare cât putem/vrem, dar că pe felicitarea care urma să ajungă la doamna va fi consemnată și dărnicia.

Cum ar veni: „Cu ocazia zilei de 8 martie gândurile noastre bune se îndreaptă către dvs: Popescu Georgel 100 ron, Ionescu Marceluț 50 ron, Popa Ionel 80 ron, Ion Maricica 65,3 ron. La mulți ani!”

De îndată ce am reușit să îmi scad tensiunea cu un pahar cu apă rece, mi-am adunat tot bun simțul de care puteam să dau dovadă și am încercat să explic că o așa prezentare este o jignire la adresa doamnei care în mod cert nu tratează copiii în funcție de dărnicia părinților.

Probabil că acesta a fost momentul în care ceilalți părinți și-au oprit notificările de pe whatsup, că nu am mai primit niciun răspuns.

M-am dus frumușel și am ales un dar pe care piciul i l-a dat doamnei cu mâna lui și cu bucurie în ochi.

 

Adaugă comentariu

Închide