Odoraș.

Odoraș.

Eubiotic

Poienița Picilor – o atmosferă de poveste pentru fiecare copil

Poienița Picilor – o atmosferă de poveste pentru fiecare copil

Dacă piciul tău a împlinit 18 luni sau este la un an distanță de școală și ești în căutarea unei instituții preșcolare în care cel mic să se simtă ca într-o poveste, fă o vizită la grădinița Poienița Picilor și rezervează-ți un loc!

O gradiniță ca o casuță din povești, care îi așteaptă pe cei mai curioși și exploratori pici, ca să îi ajute să facă primii pași în lumea miraculoasă a cunoștințelor și a distracției. Fiecare zi este o noua sărbătoare și o nouă provocare pentru eroii mici de la Poienița Picilor. Cei care au venit să facă cunoștință cu această lume de basm nu au mai dorit să plece. Astfel, la doar un an de la deschidere, Poienița Picilor se bucură de o frecvență de 100%, iar locurile pentru anul 2017 au fost deja suplinite.

Și pentru că o poveste nu doar distrează, dar și învață picii, educatorii de aici iau rolul unor zâne sau eroi de povești și îi îndrumă pe copii să fie independenți, să își asume responsabilități, să aibă încredere în forțele proprii și să îi respecte pe ceilalți. Pe lângă  activitățile obligatorii, educative și cognitive, copiii învață să fie mici gospodari și gospodine, gătesc, sădesc, creează, inventează jocuri și eroi, dansează și învață să fie actori.

Iar pe lângă sărbătorile de iarnă și de ziua mamelor, picii au parte și de sărbători mai mici cum ar fi  ”Ziua apei”, ”Ziua mediului”, ”Ziua copilului” sau ziua de naștere a copilașilor omagiați, precum și sărbătorile religioase. Iată așa au înfrumusețat sărbătorile Pascale copilașii de la Poienița Picilor și au scris încă o filă în cartea de povești a grădiniței.

Scumpi părinți, Grădinița Poienița Picilor vă așteaptă cu drag pe adresa str. Sfântul Andrei 31, în fiecare zi de luni până vineri de la ora 13.00 până la ora 15.00, pentru a vedea cum arată grădinița de poveste.

Pentru detalii sunați la 0793 44 435.

Share:

Articole recomandate