1 din 4 copii prezintă cel puţin o carie la dinții de lapte. Metode de prevenire

1 din 4 copii prezintă cel puţin o carie la dinții de lapte. Metode de prevenire

Una dintre cele mai răspândite afecţiuni cronice în rândul celor mici sunt cariile dentare. 1 din 4 copii prezintă cel puţin o carie a dinţilor de lapte până la vârsta de 4 ani, în timp ce 21% dintre copiii cu vârste cuprinse între 6 şi 11 ani şi-au pierdut deja un dinte permanent din acelaşi motiv. Mihaela Dan, specialist ortodont, menţionează că dezvoltarea cariei la copii poate fi prevenită cu uşurinţă, nu doar în cabinetul specialistului, ci şi prin anumite măsuri luate la domiciliu.

Chiar dacă la prima vedere problemele nu par atât de serioase, cariile netratate corespunzător au potenţialul de a duce la complicaţii mai grave, care ar putea afecta dezvoltarea vorbirii, învăţarea, alimentaţia şi nu doar disconfortul creat de durere şi infecţie, simptome asociate cu această afecţiune.

Prevenirea acestei afecţiuni cronice se poate face prin următoarele măsuri:

Fluorizare. Administrarea de fluor pe cale generală este controversată din cauza efectelor secundare pe terme lung, dar mai ales pentru faptul că nu sunt suficient studiate. Cu toate astea, aplicările de geluri de fluorizare în cabinetul stomatologic o dată sau de două ori pe an ajută la întărirea smalţului copiilor. „Cu această ocazie se poate face şi o igienizare profesională, iar copilul primeşte sfaturi profesionale de îngrijire dentară. În plus, va avea loc şi controlul stomatologic periodic în cadrul căruia medicul poate evalua starea sănătăţii orale a celui mic, recomandând un plan de tratament în situaţia în care sunt identificate probleme”, spune Mihaela Dan.

Aplicarea pastelor remineralizante cu calciu. Nu este vorba de paste de spălat pe dinţi, ci de paste care se aplică pe suprafaţa acestora, în special în zonele cu demineralizare, cu scopul de a atrage calciu şi de a repara cel puţin parţial defectele produse în smalţ de acţiunea acizilor produşi de alimentaţie sau bacterii.

Sigilarea şanţurilor şi fosetelor. În funcţie de vârsta copilului şi evaluarea riscului de carie, medicul stomatolog poate recomanda această procedură pe molarii de 6 ani, dar poate fi aplicată şi pe molarii de lapte, până când copilul învaţă să-şi îngrijească corect dinţii. „Sigilarea nu presupune folosirea frezei, ci doar umplerea şanţurilor adânci ale dinţilor cu compozit (material de plombă), cu scopul de a împiedica pătrunderea alimentelor în aceste şanţuri şi, implicit, apariţia cariei”, explică specialistul ortodont.

Igienizarea corectă a dinţilor. Una dintre modalităţile prin care putem avea grijă de sănătatea dinţilor copiilor este cu ajutorul aţei dentare, care previne apariţia cariilor interdentare, mult mai frecvente decât celelalte tipuri de carie.

Îndreptarea dinţilor prin tratament ortodontic. Oricâte eforturi ar depune copilul pentru curăţarea corectă a dinţilor, chiar şi cu ajutorul părintelui, înghesuirea dentară împiedică periuţa să pătrundă pe toate suprafeţele, iar caria devine aproape inevitabilă. Alinierea corectă a dinţilor prin intermediul aparatului dentar va ajuta la protejarea lor.

 

Sursa: csid.ro; damira.es

Adaugă comentariu