Odoraș.

Odoraș.

Eubiotic

Primul ajutor când copilul se îneacă sau se sufocă

Primul ajutor când copilul se îneacă sau se sufocă

Sufocarea în urma înecării cu mâncare sau cu un corp străin este o problemă ce apare des în cazul copiilor, indiferent de vârstă. Şi, din păcate, este una dintre primele cinci cauze de deces accidental în rândul micuţilor sub 5 ani. Copiii, în special cei sub 5 ani, sunt extrem de vulnerabili în faţa pericolului de sufocare cauzată de obstrucţionarea căilor respiratorii (trahee) cu mâncare sau cu un obiect străin. Din acest motiv, pentru a preveni o tragedie, este important să ştii exact cum trebuie acordat primul ajutor.

Copilul s-a înecat cu ceva şi tuşeşte

Acesta este cel mai fericit scenariu. Dacă cel mic tuşeşte, este un semn bun. De cele mai multe ori, tusea este suficientă pentru ca obiectul blocat pe trahee să fie eliminat, iar căile respiratorii să fie astfel eliberate.

Ce este însă important este ca părinții să nu intre în panică, să nu îl zgâlţâiți şi să nu-l bateţi pe spate. Aceste mişcări bruşte ar putea să facă mai mult rău decât bine. De asemenea, dacă copilul s-a înecat cu ceva, indiferent cu ce, nu încerca să-i scoţi bucata de mâncare sau obiectul rămas în gât cu degetele, fără să vezi exact ce faci. S-ar putea ca, din greşeală, să împingi „dopul” şi mai mult pe gât în jos.

Copilul nu tuşeşte şi nu poate respira

Scenariul mai urât este cel în care copilul a înghiţit ceva care i-a rămas blocat pe trahee, dar nu tuşeşte (sau tuşeşte slab), nu plânge, nu poate respira bine şi devine cianotic, adică se învineţeşte – de obicei, buzele sunt primele care se albăstresc. În acest caz, va trebui să chemi repede o Salvare, iar până la venirea ei să iei unele măsuri de prim ajutor, care diferă în funcţie de vârsta copilului.

Manevra Heimlich pentru bebeluşii sub 12 luni

Dacă este vorba despre un bebeluş sub 1 an, va trebui să îl iei repede în braţe şi să îl întorci cu faţa în jos, pe burtă, sprijinindu-l pe antebraţ sau pe picior. Capul trebuie să fie mai jos decât pieptul, cu bărbia sprijinită în palma ta. Atenţie, nu trebuie să-i acoperi şi gura cu mâna, iar gâtul nu trebuie să fie răsucit. Cu mâna rămasă liberă, aplică-i copilului, cu podul palmei, 5 lovituri ferme pe spate, între omoplaţi. Loviturile trebuie să fie destul de puternice, pentru a forţa eliminarea corpului străin de pe trahee, fără a-l răni însă pe bebeluş. De multe ori, această manevră este ineficientă din cauza că părintele (sau cel care aplică bătăile) loveşte prea blând spatele bebeluşului.

Dacă această manevră nu dă rezultate, întoarce copilul cu faţa în sus, cu capul în continuare puţin mai jos de nivelul pieptului. Cu două degete (arătătorul şi mijlociul), aplică cinci apăsări în zona cutiei toracice, la distanţă de circa 1 cm sub linia imaginară care uneşte areolele mamare ale copilului. Mişcarea de apăsare trebuie să fie în jos şi înainte, înspre cap, ca şi cum ai împinge obiectul ce blochează traheea înspre exterior.

Dacă bebeluşul nu reuşeşte să elimine corpul străin, repetă ambele proceduri.

În momentul în care „dopul” ce obstrucţionează traheea este deblocat şi îl poţi vedea, introdu uşor degetul mic în gura copilului şi scoate corpul străin.

Manevra Heimlich pentru copiii peste 1 an

La copiii peste 12 luni, măsurile de prim ajutor încep tot cu 5 lovituri ferme pe spate, între omoplaţi. Fiind vorba despre copii mai mari, ce nu pot fi susţinuţi pe antebraţ, ei vor fi sprijiniţi în picioare, în poziţia aplecat, astfel încât capul să fie mai jos de nivelul pieptului.

Din nou, dacă această primă manevră nu este eficientă, va trebui să apelezi la manevra Heimlich clasică. Ţine copilul în picioare, iar tu aşează-te în genunchi în spatele lui, trecându-ţi braţele în jurul taliei lui. Poziţionează-ţi un pumn strâns, suprapus cu cealaltă mână, pe abdomenul copilului, sub coaste, şi fă câteva compresii rapide, de jos în sus, pentru a împinge aerul afară din plămâni, forţând astfel eliminarea corpului străin de pe trahee.

Ambele manevre trebuie repetate până când căile respiratorii sunt deblocate sau, în cel mai rău caz, până când copilul îşi pierde cunoştinţa, moment în care trebuie începută urgent resuscitarea cardio-pulmonară.

Mergi cu copilul la doctor

Chiar dacă manevrele de mai sus îl ajută pe copil să elimine obiectul străin blocat pe trahee, este important ca el să fie văzut cât mai repede şi de un medic. Deoarece este posibil ca bucăţi din corpul străin să-i fi rămas în continuare pe trahee sau ca procedurile aplicate să-i fi produs traumatisme. De asemenea, există posibilitatea ca bolul alimentar sau obiectul străin să coboare în plămâni în loc să fie eliminat pe gură, ceea ce reprezintă o urgenţă medicală.

Măsuri de prevenţie

Copiii au căile respiratorii destul de înguste, cu diametrul asemănător cu cel al unui pai, în cazul bebeluşilor. În plus, tentaţia de a băga orice în gură este mare, în cazul lor. De aceea, riscul de înec alimentar, respectiv sufocare, este destul de crescut. Pentru a preveni acest lucru, este important să nu-ţi laşi niciodată copilul nesupravegheat la masă şi în niciun caz să nu-l laşi să alerge, să se tăvălească sau să se joace în timp ce mănâncă.

Alimentele solide trebuie introduse la momentul potrivit (recomandarea este ca diversificarea să nu înceapă până când copilul nu stă singur în poziţia şezut).

Evaluează jucăriile din casă, pentru a fi sigur că sunt adecvate vârstei şi sunt de calitate, iar bucăţi mici din acestea nu se pot desprinde.

De asemenea, ţine copilul la distanţă de lucrurile cu care s-ar putea îneca, cum ar fi monede, nasturi, biluţe, capace de pix etc.

Şi, cel mai bine ar fi ca toate persoanele care au grijă de copil să urmeze un curs de prim ajutor pentru a vedea exact de la un specialist ce manevre trebuie aplicate în caz de sufocare prin înec alimentar sau pierderea cunoştinţei.

 

Sursa: totuldespremame.ro; brainum.ru

Share:

Articole recomandate