Odoraș.

Odoraș.

Eubiotic

Ce trebuie să ştii despre MIOPIA la COPII

Ce trebuie să ştii despre MIOPIA la COPII

Zilele trecute am auzit o remarcă care, pe mine ca părinte, m-a pus pe gânduri. Cineva spunea că dacă în clasa întâi vezi unu-doi copii cu ochelari, atunci într-a 12-a, cifra e de unul sau doi, fără ochelari. Oare aşa să fie? Ce este miopia? De ce apare? Poate fi ea prevenită? Am ţinut să aflăm opinia unui specialist în domeniu - Corina Magdei, medic oftalmolog pentru copii, doctor universitar.  

 

Ce este miopia?

Miopia se caracterizează prin imposibilitatea de a vedea clar obiectele aflate la distanţă. Miopii au globul ocular puţin mai lung, decât de obicei, sau corneea - prea curbată. Razele de lumină care formează imaginile, se concentrează în faţa globului ocular, în loc să se focuseze pe retină, adică pe cea mai sensibilă la lumină parte a ochiului. Când acest lucru se întâmplă, obiectele de la distanţă par înceţoşate sau neclare. 

Conform statisticii medicale, în jur de 300 mii de copii sunt diagnosticaţi anual cu miopie în ţara noastră. Totuşi, această cifră este una estimativă, pentru că mulţi copii (de ruşine), aşa şi nu se adresează la medic. Din păcate, miopia a întinerit. Dacă acum zece ani, la oftalmolog se adresau în mare parte copiii primelor clase gimnaziale (11 – 12 ani), astăzi, mulţi dintre posesorii ochelarilor cu minus dioptrii abia dacă au împlinit vârsta de nouă ani.

Există trei tipuri de miopie: miopie de grad slab - până la 3 dioptrii; miopie de grad mediu - de la 3 la 6 dioptrii; miopie de grad înalt - mai mult de 6 dioptrii. Numărul dioptriilor poate avansa gradual sau rapid, adeseori înrăutăţindu-se în copilărie şi adolescenţă, din cauza creşterii rapide a organismului. Globul ocular se întinde şi devine prea lung, ceea ce poate provoca găuri sau rupturi în retină, sau chiar dezlipirea acesteia.

 

De ce apare miopia la copii?

Există mai multe cauze, care duc la apariţia miopiei. Totuşi, cele mai concludente, conform medicului oftalmolog Corina Magdei, sunt următoarele: efortul vizual exagerat al copilului aflat la o distanţă mică de obiect, fără odihnă pentru ochi. Dacă muşchiul ochiului nu se relaxează suficient la un anumit interval de timp, ochiul rămâne într-o stare contractată, ceea ce înseamnă că copilul va avea dificultăţi în a desluşi lucrurile la distanţă. Este vorba în special de împătimiţii de gadgeturi – telefoane, tablete, computere etc., care le obosesc ochii. În cazul şcolarilor, mai putem adăuga şi unele cărţi sau manuale ce nu corespund standartelor – cele care au un caracter mărunt al textului şi pagini de calitate inferioară. Ca efecte secundare, putem adăuga iluminarea insuficientă a încăperii, dar şi tendinţa copiilor de a petrece puţin timp afară. 

Există şi o predispunere ereditară. Copiii moştenesc predispoziţia de a dezvolta miopie, de la părinţii sau chiar buneii lor. „De vină” sunt particularităţile construcţiei globului ocular, care se transmit ereditar. În cifre, genetica arată aşa: dacă tatăl are miopie, riscul ca şi copilul să facă miopie este de 15%, dacă mama are miopie – 30 %, iar în cazul în care ambii părinţi sunt purtători de ochelari, cifra se ridică la 50 la sută. Apropo, miopia progresivă este predominant genetică.

 

Când un părinte trebuie să bată alarma

De obicei, miopia apare în copilărie, dar începe să „deranjeze” în anii de şcoală. Copiii văd mai rău obiectele aflate la depărtare, disting cu greu cele scrise pe tablă, mijind în permanenţă ochii. Acasă, se aşează mai aproape de televizor, ţin tableta sau cartea la o distanţă mică de ochi etc.

Părinţii şi învăţătorii sunt cei care ar trebui să fie atenţi la toate aceste „simptome”, pentru că de frică să nu fie privaţi de gadgeturile preferate, copiii ascund faptul că au probleme cu vederea. Adresarea la medic este obligatorie. În caz contrar, miopia poate progresa foarte mult, mai ales în cazul unui organism aflat în creştere.

 

Miopia nu poate fi tratată

Deşi, mulţi încearcă să ne convingă că miopia poate fi tratată, din păcate nu este aşa, susţine medicul. Odată apărută, miopia e pe toată viaţa. La fel, ea nu poate fi prevenită în cazul copiilor cu „antecedente” genetice. În schimb, pentru ameliorarea vederii, copiii miopi sunt nevoiţi să poarte lentile de contact sau ochelari cu dioptrii negative. Acestea nu opresc dezvoltarea miopiei, ci îndreaptă refracţia luminii. De multe ori, apare necesitatea de a schimba frecvent sticlele şi lentilele în legătură cu înrăutăţirea văzului, ceea ce înseamnă că miopia progresează. Aceasta are loc din cauza întinderii permanent crescânde a globului ocular.

Este posibilă şi corectarea miopiei prin intervenţie chirurgicală, care schimbă definitiv forma corneei, putând scădea sau chiar elimina definitiv dependenţa de ochelari/lentile de contact. Dar această operaţie se face doar atunci când organismul a ajuns la maturitate.

 

Sfaturi pentru părinţi

Până în prezent nu s-a descoperit vreo modalitate de prevenire sută la sută a miopiei. De aceea, este foarte important ca părinţii să îşi ducă copii la consultaţii odată la doi ani, iar în cazul familiilor unde există persoane ce suferă de miopie, chiar mai frecvent. De asemenea, să monitorizeze starea de sănătate per ansamblu (diabetul poate afecta vederea). Să le ofere o alimentaţie sănătoasă, cu vitamina A, beta-caroten şi legume cu frunze verzi. Să îi încurajeze să petreacă cât mai mult timp în aer liber, sau chiar să practice un sport. Să le protejeze ochii de soare, procurându-le ochelarilor de soare cu filtru UVA şi UVB. Şi desigur, să nu întârzie să îşi ducă copilul la medic de îndată ce a văzut vreun simptom.

 

Foto: world-of-glasses.net

Share:

Articole recomandate