10 filme de Crăciun pentru toată familia

10 filme de Crăciun pentru toată familia

 

Crăciunul este sărbătoarea menită pentru familie. În această zi se reunesc toţi ai casei, iar poveştile nu încetează să curgă. Pentru a crea o atmosferă aparte şi a face zilele petrecute cu cei dragi mai speciale, priviţi filme cu tematica sărbătorilor de iarnă.

La sigur şi cei mici, dar şi maturii v-or fi captaţi de atmosfera de basm. Începeţi să faceţi  o tradiţie a serilor de film. Aceste zile cu adevărat sunt deosebite.

Singur acasă - atunci când filmul a apărut în cinematografe, a făcut ravagii printre puşti. Micul personaj Kevin McCallister, rămas singur acasă de Crăciun, nu se pierde cu firea şi reuşeşte să le vină de hac celor 2 hoţi prin trucuri ingenioase, care stârnesc hohote de râs. Deşi la început Kevin e fericit că a fost uitat acasă şi poate să îşi facă de cap, în scurt timp află cât de greu este să se descurce singur şi să îşi apere casa de hoţi. Dacă cei mici încă nu au văzut filmul (căci tu sigur ai făcut-o, de nenumărate ori), e timpul pentru o seară de film, cu hohote de râs! 

 

Cum a furat Grinch Crăciunul - din anul 2000 şi până acum, personajul verde şi răutăcios al acestui film a adunat milioane de fani în toată lumea. În film, nu toţi îl agrează pe Grinch care stă departe de comunitatea din Whoville pe care se hotărăşte să o priveze de frumuseţea Crăciunului. Aşa că fură cadourile, brazii şi luminiţele din oraş. Îşi va da seama curând că sărbătoarea nu stă numai în daruri, ci în sufletul oamenilor şi în bucuria de a crede în magia Crăciunului.

 

Ice Age (partea lll) - aventurile mamutului Manny şi ale iubitei lui Elly se complică puţin în această parte a seriei pentru că cei doi eroi preistorici află acum că vor fi părinţi. Bineânţeles că printre cei mai fericiţi de noile veşti este leneșul Sid, în timp ce trigrul Diego este îngrozit de gândul că va fi dădacă. Totul se complică atunci când Sid decide să adopte trei ouă de dinozaur, care îi vor duce pe cei trei prieteni într-o lume ce credeau că a dispărut cu mult timp în urmă.

 

Un Crăciun de neuitat - a venit Crăciunul şi familia Griswold începe pregătirile pentru marea sărbătoare. Din păcate, viaţa nu decurge nici în această perioadă a anului, conform planului făcut de Clark, soţia lui, Ellen, dar şi a celor doi copii ai lor.

 

 

Erners salvează Crăciunul - Ernest P. Worell este un taximetrist drăgălaş, dar puţin cam naiv care, printre multe altele, are o singură problemă: este exagerat de altruist. Se apropie Crăciunul şi Moşul, care, din motive obiective, nu mai poate să rămână în funcţia de „Moş Crăciun”, trebuie să-şi găsească un înlocuitor. Ernest este convins că e datoria lui să îl ajute pe Moş Crăciun să-şi găsească succesorul şi astfel porneşte într-o călătorie cu peripeţii pentru a rezolva problema.

 

Crăciun în Ţara Minunilor - comedia are la bază un scenariu captivant.  Crăciunul este pe cale să devină un adevărat coşmar pentru membrii familiei Saunders. Ei tocmai s-au mutat din Los Angeles într-un oraş nou, dar nu au nici prieteni, nici bani.

 

O poveste de Crăciun - filmul în desen animat este o poveste de Charles Dickens despre un bătrân avar care trebuie să întâlnească fantomele Crăciunului trecut, Prezentului și Viitorului apropiat, pentru a-l ajuta să reînvie bunătatea din inima lui rece. Fantomele îi amintesc faptul că s-a obișnuit să fie un om morocănos, dar și consecințele refuzului de a se strădui să devină un om mai bun. În apropierea Crăciunului, cea mai veselă zi a anului, bătrânelul Scrooge își dă seama de contrastele personalității sale.

 

Crăciunul la Castel -  Jules Daly, o tânără din oraşul american Buffalo. Aceasta se vede pusă în situaţia de a-şi asuma rolul de mamă pentru nepoţeii săi, după ce sora şi cumnatul îşi pierd vieţile într-un accident. La auzul veştii,  o rudă îndepărtată decide să o invite la castelul său medieval din Europa pentru a petrece Crăciunul. Aici, tânăra domnişoară se îndrăgosteşte iremediabil de un prinţ ca-n poveşti, alături de care încearcă să trăiască propria ei poveste de iubire.

 

Expresul Polar - este un film pentru copii care trebuie văzut în seara de Crăciun, povestea sa fiind strâns legată de această sărbătoare. Eroul nostru este un copil care nu crede în existenţa lui Moş Crăciun, atât de înverşunat încât este hotărât să rămână treaz toată noaptea aşteptând sosirea moşului, pentru a se convinge odată pentru totdeauna că acesta există. Spre mirarea sa, la 5 minute înainte de miezul nopţii în faţa casei opreşte un tren magic, Polar Expres, care îl poartă tocmai până la Polul Nord unde trăieşte moşul. În tren, băiatul întâlneşte şi alţi copii dornici de aventură şi pe parcursul acestei călătorii descoperă lucruri importante despre viaţă şi spiritul Crăciunului.

 

 

Arthur Christmas - numai bun de văzut cu întreaga familie, filmul răspunde unei întrebări arzătoare pusă de foarte mulţi copii în preajma Crăciunului: cum reuşeşte Moş Crăciun să ofere copiilor toate cadourile într-o singură noapte? Uimitor, dincolo de orice aşteptări, răspunsul ne poartă în culisele unei operaţiuni ultra-high-tech al cărei centru de comandă se află chiar la Polul Nord.

 

Foto: urbanlifestyle.ro; cdn.skim.gs

Adaugă comentariu

Închide