Medic hematolog: Febra, sângerările din nas, ameţeala - pot fi semne ale leucemiei

Medic hematolog: Febra, sângerările din nas, ameţeala - pot fi semne ale leucemiei

Leucemia nu este o boală pe care o poţi duce pe picioare de unul singur, pacienţii diagnosticaţi necesită începerea tratamentelor rapid. Însă nu totdeauna semnele şi simptomele sunt evidente. O hemoleucogramă efectuată întâmplător poate pune semne de întrebare şi asupra acestei afecţiuni grave. Mihaela Andreescu, medic hematolog, vorbește despre semnele şi simptomele leucemiei.

Pacienţii de regulă sunt simptomatici, dar pot fi la debut şi asimptomatici. Uneori investigaţiile încep de la o hemoleucogramă efectuată întâmplător sau pentru o altă afecţiune. Însă cel mai comun simptom este febra. De obicei, febra nu este însoţită de niciun alt simptom sau manifestare a vreunei infecţii. Simptomele se corelează de regulă cu scăderea în sângele periferic a elementelor circulante normale (a hemoglobinei, a neutrofilelor, a trombocitelor).  

Paloarea tegumentară este datorată anemiei, un alt simptom al leucemiei. În ceea ce priveşte anemia, aceasta determină apariţia stărilor de ameţeală, oboseală, palpitaţii, senzaţie de lipsă de aer (dispnee). Scăderea numărului de trombocite poate determina sângerări frecvente, din nas, din gingii, vânătăi la traumatisme minore, purpură. Numărul mare de leucocite, atunci când creşte mult numărul de blaşti circulanţi poate crea hipervâscozitate care se manifestă prin ameţeli, tulburări auditive şi vizuale, confuzie, letargie, mergând până la comă.

Unii pacienţi se pot prezenta cu adenopatii (creşteri ale dimensiunilor ganglionilor limfatici) sau în cazul LAL de celule T, se pot prezenta cu mase mediastinale (tumori cu localizare în mediastin, zona din torace situată între plămâni), ce provoacă probleme respiratorii. O parte din pacienţii cu leucemie acută prezintă de la debut Coagulare Intravasculară Diseminată (CID), o gravă alterare a procesului de coagulare, asociată cu sângerări abundente şi greu de controlat. Sângerarea din CID este impresionantă şi foarte greu de controlat.

Infiltrarea măduvei spinării de către celulele leucemice poate determina dureri la nivelul oaselor late. Şi voi menţiona şi instalarea saţietăţii imediat cum ne aşezăm la masă. Din cauza splenomegaliei (mărirea diametrului splinei) unii dintre pacienţi pot avea saţietate precoce, datorită raporturilor anatomice ale splinei cu stomacul.

 

Sursa: csid.ro; intex-press.by

Adaugă comentariu

Închide