Sporturi sigure recomandate mămicilor cu burtici

Sporturi sigure recomandate mămicilor cu burtici

 

Dacă eşti însărcinată, nu înseamnă că eşti bolnavă. Poţi continua activităţile de odinioară, doar să temperezi ritmul. Sportul nu trebuie exclus din rutina cotidiană, din contra, e indispensabil. Cu cât mai multă mişcare face mama, cu atât mai bună e circulaţia sângelui, respectiv şi bebelușul se simte bine.

Dacă şi până la sarcină practicai un anumit gen de sport, nu renunţa la această obişnuinţă sănătoasă, dar asigură-te că stilul de sport preferat nu poate afecta în mod negativ sănătatea ta și a bebelușului. Atât timp cât medicul îți permite să rămâi activă pe perioada celor trei trimestre și îi respecți recomandările, poți practica o mare varietate de sporturi atât în sală, cât și în aer liber. De la aerobic acvatic până la exerciții la bara de balet, sau alergat, tonifică-ți corpul (eventual pregătește-l pentru travaliu) în timp ce burtica ta crește. 

Mersul alert şi alergatul este recomandat pentru toate gravidele. Indiferent dacă alegi o pistă de alergare pe stadion, un parc sau un aparat cardio în sala de sport, toate sunt bune. Practicând acest gen de sport îţi tonifici corpul, îmbunătăţeşti circulaţia sângelui şi eşti mereu cu mintea trează. Important e să te asiguri că nu alergi sau practici jogging pe un teren accidentat, iar încălţămintea îţi este comodă.

 

Zumba pentru gravide presupune aceeaşi energie şi atmosferă frumoasă de dans, dar cu o doză mai mică de surmenaj fizic. Zumba are impact minimal asupra articulaţiilor. Tu poţi să-ţi controlezi mişcările atunci când burtica creşte de la o zi la alta.

 

Pilatesul prenatal conţine un set de exerciţii special selectate pentru fiziologia gravidei. Astfel, în timpul cursurilor îți poți antrena muşchii coloanei vertebrale şi a spatelui. În ultimul trimestru de sarcină anume spatele are cel mai mult de suferit, deci nu neglijaţi oportunitatea de a vă simţi bine chiar şi în luna a 9-a. Practicaţi exerciţii dragi femei!

 

Înotul este o modalitate grozavă pentru femeile însărcinate de a se menține în formă, deoarce se simt mai ușoare în apă, ceea ce înseamnă că, odată cu creștere burticii și a greutății, acest exercițiu fizic nu este dur cu articulațiile.

 

Yoga pentru gravide promovează flexibilitate şi concentrarea, dar cursurile de yoga prenatale te vor ajuta să îți controlezi și respirația, lucru esențial în momentul în care vor începe contracțiile.

 

Exerciţii cu greutăţi este o opțiune sigură în timpul sarcinii, atât timp cât urmezi recomandarile medicului tău. Este eficient să micșorezi numărul de repetări și să lucrezi cu greutăți ușoare. Acest tip de activitate fizică poate fi realizat şi în condiţii de casă. Dacă nu ai greutăţi metalice marcate, umple două sticle cu apă, dar alege greutatea potrivită.

 

 

Reguli de urmat înainte de a practica sport

  • Asigură-te că medicul îţi dă undă verde pentru sport. O consultaţie prealabilă îţi poate spune dacă starea ta fizică şi emoţională este în normă;
  • Asigură-te că exerciţiile nu sunt dificile. Acestea trebuie să corespundă şi perioadei tale de sarcină. Efortul fizic trebuie să fie moderat, astfel încât să nu oboseşti şi să nu crească presiunea în corp;
  • Adaugă zilnc câte 300-500 calorii la meniul zilnic. Practicând sport, cheltuiești energie. Ca să nu rămâi fără forţe după şedinţele de sport, pregăteşte-ţi rezerve suplimentare;
  • Îmbracă haine de sport comode. Echipamentul trebuie să fie şi din material naturale, astfel încât să nu te strângă şi să nu-ţi creeze iritaţii;
  • Hidratarea corectă şi constantă trebuie să fie o regulă de bază pentru viitoarele mame. Nu uita că tu eşti sursa principală de hrană şi apă a bebeluşui tău care încă e în perioada de formare;
  • Nu faceţi exces de exerciţii, după naştere puteţi recupera mai mult. Atunci când treci de la un set de exerciţii la altul nu fă mişcări bruşte, s-ar putea să-ţi faci rău ţie şi bebeluşului.  

 

Foto: images.fitpregnancy.mdpcdn.com; i.huffpost.com; cdn.metroparent.com; cdn2.momjunction.com; i.ytimg.com; embracefamilyhealth.com

Adaugă comentariu

Închide