Câte gusturi, atâtea bucurii de la Dr. Oetker
- 2019-12-24
- 2365
La Palatul Republicii din capitală a fost dat startul sărbătorilor de iarnă la unul dintre cele mai așteptate evenimente de peste an – Crăciunul copiilor. Cu mic, cu mare, toată lumea a venit să-l întâmpine pe Moș Crăciun și pe Albă ca Zăpada, dar și să cânte alături de artiștii autohtoni, și să danseze împreună cu micile talente prezente pe scenă.
Feeria sărbătorilor de iarnă a fost resimțită, așadar, din plin la eveniment, iar unul dintre partenerii deveniți deja tradiționali – Dr. Oetker a pus la dispoziția micilor oaspeți un spațiu amenajat ca într-o poveste.
Copiii au fost invitați la un atelier culinar care le-a pus la încercare îndemânarea și imaginația. S-au descurcat de minune. Dovadă stau prăjiturile ornamentate de ei cu multă atenție și migală. Cele mai frumoase au ajuns chiar pe crengile pomului de Crăciun împodobindu-l alături de globurile colorate.
Și în acest an Dr. Oetker a venit cu multe daruri și surprize pentru cei care au urcat pe scenă, dar nu numai. La dispoziția publicului a pus o cabină foto instant, astfel încât frumoasele amintiri să rămână pentru toată viața.
Și tu poți fi printre norocoșii premiați de Dr. Oetker. Cunoscutul producător acordă săptămânal câte 26 de premii, printre care: cuptoare de pâine, aspiratoare fără fir, mixere cu bol, dar și 6 premii lunare a câte 30.000 de lei. Înscrie-te în promoție, nu mai aștepta! Tot ce trebuie să faci este să cumperi produsele Dr. Oetker cu eticheta promoțională, să trimiți codul din interiorul etichetei prin SMS la 1817* sau înscrie-l pe www.oetker.md și poți fi chiar tu marele norocos. Succes!