660 de grădinițe din țară au fost renovate pe banii României
- 2015-11-22
- 4712
Fondul de Investiții Sociale din Moldova a prezentat raportul de valorificare a grantului de 20 de milioane de euro oferit de Guvernul României pentru grădinițele din Republica Moldova.
„Suntem foarte mulţumiţi de felul în care FISM operează cu banii contribuabililor din România. Grădiniţele renovate pe care le-am vizitat mi-au dovedit că s-a muncit bine, banii au fost utilizaţi eficient şi cu responsabilitate. Astfel, am putut transmite şi Guvernului României, şi plătitorilor de taxe că merită să continuăm acest proiect. Ne aşteptăm ca în 2016 fondurile dedicate să fie utilizate integral, astfel încât să putem trece la etapa următoare, în care noi şi noi grădiniţe să fie reparate din fondurile româneşti”, a menționat Marius Lazurca, Ambasadorul României în Republica Moldova.
Conform raportului, în perioada august 2014 – noiembrie 2015, din grantul de 20 de milioane de euro oferit de Guvernul României, prin intermediul FISM, în Republica Moldova au fost renovate 774 de instituţii preşcolare. În prezent, lucrările au fost finalizate în peste 660 de grădiniţe.
Mircea Eşanu, director executiv al Fondului de Investiţii Sociale din Moldova: „Din grantul generos alocat de Guvernul României a fost renovată fiecare a doua grădiniţă din ţara noastră. Până în prezent, avem circa 85% din instituţii preşcolare renovate şi dotate cu mobilier nou. Rezultatele obținute sunt și meritul autorităţilor locale, şi al administraţiei grădinițelor, care au dat dovadă de multă insistență și perseverență. Condițiile bune din grădinițe asigură instruirea copiilor și oferă părinților siguranța că micuții lor sunt pe mâini bune”.
Lucrările finanțate din grantul oferit de Guvernul României includ reparația capitală a clădirilor, schimbarea acoperișului, a sistemelor de încălzire, a rețelelor electrice, amenajarea terenurilor de joacă, schimbarea ferestrelor și ușilor, izolarea termică a pereților exteriori, construcția sistemelor de aprovizionare cu apă a grădinițelor și a sistemelor de canalizare, amenajarea grupurilor sanitare, dotarea cu echipament şi mobilier.
Mai multe informații puteți găsi AICI.
În Galeria Foto puteți vedea și câteva poze ale grădinițelor care au fost deja renovate.
Foto: fism.gov.md