Al doilea deces din cauza Covid-19. Avem 177 de cazuri de infecție
- 2020-03-27
- 2272

O femeie de 79 de ani este a doua victimă a Covid-19 în Moldova. Femeia era din sistemul medical și a activat până în ultima clipă în prima linie. Femeia mai avea diabet și insuficiență cardiacă. Despre aceasta a comunicat ministra sănătății, Viorica Dumbrăveanu, la briefingul de presă tradițional în fiecare dimineață.
Ministra a subliniat că de fiecare dintre noi depinde sănătatea noastră și a celor dragi. În context, Comisia de Situații Excepționale a declarat următoarea săptămână liberă și speră că toate măsurile luate vor duce treptat la scăderea numărului de cazuri înregistrate.