Odoraș.

Odoraș.

Maternitatea Medpark

Cel puțin 280 de morți și 600 de răniți după un cutremur de 6,1 grade pe scara Richter în Afganistan

Cel puțin 280 de morți și 600 de răniți după un cutremur de 6,1 grade pe scara Richter în Afganistan

Un cutremur cu magnitudinea 6,1 a zguduit miercuri mai multe zone dens populate din Afganistan şi Pakistan, conform Institutului American de Geofizică (USGS). Autoritatea pentru gestionarea dezastrelor din Afganistan a anunţat că seismul a provocat moartea a cel puţin 130 de persoane în estul ţării, scrie jurnal.md

Majoritatea deceselor confirmate au fost înregistrate în provincia Paktika. Alte decese au fost raportate în provinciile estice Nangarhar şi Khost.

Cutremurul s-a produs la o distanţă de aproximativ 44 kilometri de oraşul Khost, în sud-estul Afganistanului, la o adâncime de 51 de kilometri, potrivit USGS.

Nu au fost raportate pagube sau decese în Pakistan imediat după producerea seismului.

Cutremurul a fost resimţit pe o rază de aproximativ 500 de kilometri de aproximativ 119 milioane de locuitori din Pakistan, Afganistan şi India, a indicat Centrul Seismologic Euro-Mediteranean (EMSC) într-un mesaj pe Twitter.

 

 

 

Sursa foto: jurnal.md

Share:

Articole recomandate