De la 1 septembrie, copiii din clasa întâi vor avea o nouă disciplină
- 2018-04-23
- 3094
De la 1 septembrie, elevii din clasa întâi vor avea un nou modul - educaţie digitală, parte componentă a disciplinei educaţie tehnologică. Despre acest lucru a anunţat premierul Pavel Filip, care a participă la Moldova ICT Summit. Premierul Pavel Filip a subliniat că instrumentele IT stau la baza dezvoltării tuturor domeniilor, iar educarea tinerei generații este determinantă în acest sens, anunță publika.md.
„Industria IT reprezintă viitorul Republicii Moldova. În epoca informațională, scopul educației este nu doar de a genera cunoștințe, ci de a oferi posibilități pentru ca un copil să se inventeze, să se descopere, astfel încât să producem generații capabile să creeze, generații care dau dovadă de creativitate, ingeniozitate și gândire out-of-the-box”, a spus Pavel Filip.
Prim-ministrul a relevat necesitatea revizuirii curriculei școlare, așa încât copiii să fie adaptați pentru a trăi și a se dezvolta în epoca informațională.
Ministerul Educației, Culturii și Cercetării elaborează, în prezent, conceptul modulului educație digitală, parte componentă a disciplinei educație tehnologică, care va fi studiat începând cu 1 septembrie de către elevii din clasa întâi.
În același timp, pentru pregătirea profesorilor, la Universitatea Pedagogică de Stat Ion Creangă va fi lansat proiectul pilot Clasa viitorului, care presupune crearea unui centru de perfecționare dotat cu echipamente de ultimă generație.
Foto simbol: deti.mail.ru