Olimpică însărcinată în 7 luni a ajuns în optimi, la Jocurile Olimpice 2024
- 2024-08-06
- 596
Mamele pot orice! Iar dacă nu știam deja asta, Nada Hafez, scrimeră din Egipt, a arătat lumii întregi că femeile gravide pot participa și la Jocurile Olimpice, dacă asta își doresc.
Scrimera egipteană a participat la Jocurile Olimpice de la Paris însărcinată în şapte luni. Ea şi-a dezvăluit sarcina după ce a pierdut meciul din optimi la sabie.
„Olimpică însărcinată în 7 luni” a scris Hafez pe Instagram luni. „Pare că sunt două sportive pe planșă, dar de fapt erau trei! Am fost eu, adversara mea şi bebeluşul meu care încă nu a venit în lumea noastră!”
Chiar dacă nu a câştigat, Hafez spune: „Sunt norocoasă”. „Această Olimpiadă a fost diferită”, a scris ea pe Instagram. „De trei ori «Olimpică», dar de data aceasta purtând un mic olimpic”, a adăugat scrimera din Egipt participantă la JO 2024.
„Scriu această postare pentru a spune că sunt foarte mândră pentru că am ajuns în optimi!”
Hafez a spus că ea şi copilul ei nenăscut au avut „parte de provocări, atât fizice, cât şi emoţionale”. „Caruselul sarcinii este greu în sine, dar a trebuit să lupt şi pentru a menţine echilibrul între viaţă şi sport şi a fost extrem de obositor, însă a meritat”, a spus ea, mulţumindu-i soţului şi familiei pentru sprijinul acordat.
Sportiva egipteană, în vârstă de 26 de ani, a fost la a treia sa participare la Jocurile Olimpice, după ce a concurat mai întâi la Rio în 2016 şi apoi în 2021 la Tokyo, unde s-a clasat pe locurile 36 şi, respectiv, 29. Anul acesta, ea s-a întors şi a făcut un anunţ surpriză după un meci.
Hafez este, de asemenea, o fostă campioană naţională la gimnastică în Egipt, potrivit Federaţiei Internaţionale de Scrimă, şi a studiat medicina la Universitatea din Cairo. Pe contul său de Instagram, ea spune că este patolog clinician.
Sursa: suntmamică.ro