Tariful de 6 lei în transportul public „nu este real”. Consilierii socialiști cer Guvernului să intervină
- 2022-03-30
- 932
Tariful de 6 lei pentru o călătorie cu troleibuzul și autobuzul în Chișinău nu este suficient pentru salvarea situației economice la cele două întreprinderi municipale de transport. Despre aceasta au declarat consilierii socialiști în Consiliul Municipal Chișinău (CMC), care au cerut autorităților centrale să intervină „de urgență”, scrie tv8.md
„Am ascultat metodologia prezentată de executivul primăriei. Cifrele care ni se prezintă sunt în măsură să înlesnească situația economică a întreprinderilor, însă, prețul de cost per km este mult mai mare. Trebuie să fie întreprinse măsuri. Întreprinderile pot fi salvate, dar trebuie să se intervină”, a declarat consilierul CMC din partea PSRM, Alexandr Odințov.
Consilierii CMC au cerut Guvernului și Parlamentului să întreprindă măsuri urgente pentru „salvarea celor două întreprinderi de transport”. Mai exact, aleșii locali au cerut subvenționarea Parcului Urban de Autobuze și Regiei Transport Electric pentru acoperirea cheltuielilor „măcar pentru această perioadă complicată”.
Consilierii socialiști îndeamnă legislatorii să elaboreze un proiect de lege care să permită scutirea celor două întreprinderi de TVA, accize și impozite pe venit.
„Se propune ca acestor două întreprinderi să le fie acordat statut special, pentru ca acestea să beneficieze de anumite înlesniri fiscale. Acest statut le va permite ca o bună parte din veniturile obținute să rămână la întreprindere și să le investească așa cum consideră necesar”, a specificat consilierul CMC din partea PSRM, Victor Poleacov.
TV8 amintește că, acum o săptămână, primăria Capitalei a Metodologia de calculare a tarifelor de călătorie în transportul public, potrivit căreia costul unei călătorii cu autobuzul și troleibuzul ar trebui să coste 6 lei.
Sursa: tv8.md
Sursa foto: publika.md