Semafor pentru gravide în mijloacele de transport
- 2016-08-10
- 10510
Femeile însărcinate ar putea să-şi găsească mai repede un loc în mijloacele de transport în comun, graţie unui dispozitiv menit să-i atenţioneze pe cei din jur că este cazul să le cedeze locul.
Sud-coreenii au găsit soluţia perfectă pentru a scăpa de dilema privind oferirea locului femeilor însărcinate. Aceştia au implementat un program prin care toate mijloacele de transport în comun vor fi dotate cu senzori ce vor declanșa lumină roz în momentul în care o femeie însărcinată se apropie.
Femeie însărcinate trebuie să aibă asupra lor un ecuson care transmite semnale dispozitivului inscripţionat cu pictograma unei femei însărcinate. Conform BBC, programul a fost testat în aglomeratul oraş Busan, bucurându-se de mare succes. Cinci sute de femei însărcinate au utilizat ecusonul, care se conectează prin bluetooth la dispozitivele montate pe scaunele destinate viitoarelor mame. Senzorii, care au o viaţă a bateriei de şase luni, pornesc lumina roz atunci când acestea se apropie de scaune. Odată ce sistemul detectează că femeia este aşezată, lumina dispozitivului se stinge.
Autorităţile din Busan au implementat programul după ce sondajele au arătat că femeile însărcinate îşi găseau foarte greu un loc în mijloacele de transport în comun.
Sursa, foto: adevarul.ro