Odoraș.

Odoraș.

Maternitatea Medpark

Un bebeluş din judeţul Iaşi a murit după slujba de botez

Un bebeluş din judeţul Iaşi a murit după slujba de botez

Un bebeluş de o lună din comuna Ciurea, judeţul Iaşi, a murit în condiţii suspecte, după slujba de botez. Băieţelul în vârstă de o lună şi-a pierdut viaţa sâmbătă, 16 septembrie, în cursul după-amiezii. Copilul a început să se simtă rău în timp ce se afla în biserica din localitatea Curături, acolo unde era botezat.

Adevărul scrie că martorii au sunat la 112 şi au anunţat că copilul prezintă dificultăţi de respiraţie. La locul solicitării a fost dirijat un echipaj cu medic, care s-a întâlnit pe drum cu o maşină în care se afla sugarul. Bebeluşul a fost preluat de echipajul care a constatat că pacientul prezintă cianoză, lipsă respiraţie şi lipsă puls. Medicul a început imediat manevrele de resuscitare, copilul a fost intubat şi ventilat mecanic şi transportat în curs de resuscitare către Unitatea de Primire Urgenţe de la Spitalul de Copii «Sfânta Maria» din Iaşi. Medicii urgentişti au continuat manevrele de resuscitare câteva zeci de minute, însă fără rezultat.

Poliţiştii ieşeni au fost sesizaţi pentru a interveni sâmbătă, 16 septembrie, în jurul orei 17.00, în localitatea Curături. Potrivit datelor adunate de către oamenii legii, bebeluşul de o lună ar fi plâns încă dinainte de a intra în biserică, motiv pentru care părinţii ar fi decis să-l hrănească cu lapte. Copilul a continuat să plângă şi în timpul evenimentului religios, cei prezenţi constatând că bebeluşul se simte rău imediat după ce acesta a fost botezat de către preot. Preotul paroh ar fi fost cel care a început manevrele de resuscitare, în biserică, înainte de intervenţia medicilor.

Rezultatele ce urmează a fi furnizate de către Institutul de Medicină Legală vor releva care au fost condiţiile în care a decedat bebeluşul.

 

Foto: adevarul.ro

Share:

Articole recomandate