Odoraș.

Odoraș.

Linex

Preotul Maxim Melinti și-a botezat cel de-al doilea fiu. Slujba a fost publică și toți cei prezenți au fost ospătați cu plăcinte și sarmale!

Preotul Maxim Melinti și-a botezat cel de-al doilea fiu. Slujba a fost publică și toți cei prezenți au fost ospătați cu plăcinte și sarmale!

Preotul Maxim Melinti a devenit cunoscut și apreciat în întreaga societate moldavă datorită viziunilor moderne și atitudinii pe care o manifestă față de religie, credință și Biserica Ortodoxă, în general. O altfel de atitudine a demonstrat și la 22 aprilie curent, când și-a botezat cel de-al doilea fiu, Darius. Dacă eram obișnuiți ca botezul să se petreacă cu cele mai apropiate rude și nanii copilului, Preotul Maxim Melinti, și-a botezat feciorul în fața tuturor credincioșilor prezenți în biserică, toți intonând și imnurile botezului.

Duminica aceasta, 22 aprilie, în cadrul liturghiei unite cu botez, cel de al doilea fiu din familia noastră - Darius Melinti, a primit Botezul, Mirungerea și prima Împărtășanie. Predica la Apostol (Romani 6,3-11) a rostit preotul Vasile Manica, iar tâlcuirea Evangheliei (Matei 28,16-20) a făcut preotul Eugen Ionasco. Apostol a fost citit cu mare evlavie de către fiul cel mai mare - Leon Melinti. ”, a scris preotul pe pagina sa de facebook.

O atmosferă deosebită a slujbei se datorează faptului că botezul nu a fost unul privat pentru un cerc restrâns de rude și prieteni, ci unul public, în prezența membrilor comunității de la Biserica Ghidighici, care au și intonat imnurile botezului!

La finalul Sfintei Liturghii, toți cei prezenți la slujbă au fost ospătați cu plăcinte și sarmale calde în curtea bisericii.

 

Sursa: facebook.com/ Maxim Melinti

Share:

Articole recomandate