Odoraș.

Odoraș.

Linex

Ce cărți citim copilului până la 3 ani?

Ce cărți citim copilului până la 3 ani?

Cunoaștem foarte bine cât de importantă este lectura pentru copii și care este rolul cărților în dezvoltarea acestora. Între timp, însă, tot mai multe mămici se plâng că nu-și pot „dezlipi” copilul din fața televizorului, iar atracția față de lectură fiind minimă. Psihologii îndeamnă părinții să-i citească copilului începând cu primele luni de viață, efectul fiind unul catalizator în dezvoltarea bebelușului.

Dacă majoritatea părinților cred că vârsta optimă pentru această activitate este la 2 – 3 ani, considerând că mai devreme copiii nu ar fi în stare să asimileze o anumită informație, psihologii ne zic că este o abordare greșită, care duce mai târziu la efectul pe care nu ni-l dorim – copilul nu este interesat de cărți și preferă să se uite la televizor. Atâta timp cât copilul nu a fost învățat până la doi ani că este important și interesant să citească, mai târziu va fi destul de greu să recuperezi timpul pierdut. Dar îndată după ce ai hotărât să-i citești pruncului ce-l ții în brațe, te confrunți cu dilema ce-i poți citi.

Pentru un bebeluș de 6 luni psihologii recomandă să-i faci un album în care să incluzi poze de-ale tale și ale soțului, poze cu buneii, cu rude apropiate care vă vizitează des, în general – cu membri ai familiei. De asemenea, e bine să incluzi și poze cu animale pe care copilul le vede des prin apropiere, dar nu doar atât – mai poți adăuga poze cu mobilier – dulapuri, paturi, cărucioare, alți copii, obiecte care-i sunt destul de cunoscute. Dacă bebelușul se va uita în album măcar o dată pe zi, peste o săptămână va începe să facă asocieri între ceea ce vede în realitate și ceea ce vede în album.

În următoarea etapă, treceți la cărți cu animale, dar cât mai simple –  cu un singur animal desenat pe o pagină. Sunt recomandate cărțile cu coperți din carton pentru a nu le rupe. În librării se vând asemenea cărți special pentru cei de până la un an. Deoarece copilul va vedea în carte animale pe care nu le-a întâlnit niciodată în realitate, este bine să-l duceți la grădina zoologică în jurul vârstei de un an pentru a vedea și în realitate ce a răsfoit în cărți până la acel moment.

La un an copilului îi este foarte interesant tot ce respiră, aleargă, se târăște sau zboară, tocmai de aceea este interesant să-l scoți cât mai mult la plimbare și să-i oferi ocazia să descopere lumea.

După ce ați învățat animalele, poți adăuga în album și alte obiecte pe care copilul le vede în fiecare zi, dar încă nu le știe. De asemenea poți pune poze făcute afară, cu locuri pe care le vizitați, cu parcul unde vă plimbați, cu flori și copii. După ce le va învăța și pe acestea, puteți trece la ,,Prima mea enciclopedie”. La fel ca și în cazul cărților cu animale, trebuie să fie o singură imagine pe o pagină pentru a nu deruta copilul.

Următoarele cărți recomandate sunt cele de poezii scurte: de 2 – 4 rânduri. Și abia după, treci la cărțile cu povești, dar alege-le pe cele mai frumoase și cu final pozitiv, or, orice faptă negativă trebuie să i-o explici în parte, pentru a-l face să diferențieze valorile de nonvalori.

Una dintre problemele care apar la părinții care au copii între 1 și 3 ani este aceea că micuții care au îndrăgit cititul sunt înnebuniți să li se citească aceeași poezie/poveste de multe ori. Ceea ce înseamnă că părinții care își doresc un micuț „intelectual”, care să nu stea doar în fața televizorului, trebuie să se înarmeze cu multă răbdare.

Reguli: Cum să-i citești poveștile ca să-i trezești interesul

  • Să ai expresivitate în glas, să gesticulezi și să nuanțezi cuvintele sau frazele importante.
  • Să joci un pic de teatru atunci când citești (mimică, privire, tonul vocii).
  • Să îți schimbi vocea dacă ai mai multe personaje și să transmiți mesajul emotiv pentru că un copil reacționează foarte mult la componenta emoțională.

Cum să alegi cărțile pentru copii:

  • Cărțile pentru cei mici trebuie să aibă o grafică foarte bună, să fie cât mai colorate.
  • Să fie un singur desen pe pagină
  • Să fie din carton (de la început), ca să nu se rupă sau să se îndoaie urât.

 

Sursa: bonaonline.ro

Sursa foto: happilyevaafter.com

Share:

Articole recomandate