Baia bebelușului: cât de des se face
- 2017-11-23
- 5264
O pagină de Facebook dedicată părinților a împărțit internetul în două tabere cu o singura întrebare: cât de des se spală copiii? Pagina Breastfeeding Mama Talk a avut parte de 2 tipuri de reacții, complet opuse.
Pe de-o parte, multe dintre utilizatoare susțin că cei mici nu ar trebui spălați în fiecare zi. Pe de altă parte, alte mămici sunt de părere că cei care nu își spală copiii zilnic sunt leneși.
Totuși, cât de des se spală copiii?
Conform Academiei Americane de Dermatologie, părinții care nu-și spală copiii zilnic au dreptate. Aceștia spun că frecvența cu care ar trebui spălați cei mici ține de activitățile și vârsta lor. Astfel, nou-născuții și copiii de până la un an nu este recomandat să facă baie. Pielea bebelușilor este foarte sensibilă și baia făcută zilnic o poate usca și irita, deoarece aceasta nu produce la fel de multe uleiuri naturale precum cea a unui copil mai mare.
Deci cât de des ar trebui spălați nou-născuții? Depinde de tine. O baie la 2-3 zile sau o baie pe săptămână poate fi suficientă dacă este completată cu spălările făcute la nevoie – după schimbarea scutecului, după ce a vărsat mâncare peste el etc.
Cum faci baia mai plăcută pentru bebeluși și copii mici?
Există părinți norocoși ai căror copilași fac cu plăcere băiță, dar mulți știu că acest moment se poate transforma într-o corvoadă, atât pentru copii, cât și pentru maturi. Îți propunem să faci baia mai plăcută pentru bebeluși și copii mici:
- Lasă-l să se joace cu jucăria preferată, dacă este rezistentă la apă, desigur;
- Spune-i o poveste în timp ce îl speli;
- Pregătește-i un halat pufos și plăcut pentru ieșirea din baie;
- Șampoanele sau săpunurile cu mirosuri plăcute pot ajuta mult la destinderea atmosferei (grijă mare însă la produsele cu un parfum prea puternic, căci pot irita pielea bebelușilor).
Despre cum se face corect baie bebelușului puteți citi și AICI.
Informații și foto: baby.unica.ro