Eliberarea temporară de scutec – sănătate curată pentru bebeluș
- 2017-10-04
- 9135
Sunt mulți părinți care caută disperați cele mai bune scutece pentru bebelușii lor, deoarece cele pe care le-au cumpărat deja de la piață sau magazine provoacă alergii celor mici. Și atunci apare întrebarea: care scutec este cel mai bun și de unde trebuie procurat? Când vine vorba despre alergii sau iritații ale pielii bebelușilor, medicii susțin că nu întotdeauna scutecul propriu-zis este de vină, ci folosirea lui necorespunzătoare.
Medicul Adriana Palii le-a vorbit mămicilor participante la recentul festival al graviduțelor despre avantajele „eliberării” micuților de scutece, menționând mai multe avantaje ale expunerii bebelușilor la băile de aer. „Nu vă fie frică să vă lăsați copilașii cât mai des dezbrăcați. Veți vedea, cât de bucuroși sunt atunci când scapă de scutec”, a spus medicul, menționând că le-a oferit o asemenea bucurie și copiilor săi, când aceștia erau mici. Ea a specificat că temperatura aerului din camera bebelușului trebuie să fie corespunzătoare: 20-22 de grade. Copilul se pune pe burtică, pe un plan tare, complet dezbrăcat, timp de 2-3 minute, ajungându-se cu timpul la jumătate de oră. Vara e bine ca bebelușii să fie lăsați complet dezbrăcați la soare, preferabil în orele de dimineață sau după-amiază, dar numai după ce pielea este suficient bronzată.
„Lăsați-l pe micuț dezbrăcat, măcar pentru câteva minute. Copilul va ști cum să-și demonstreze bucuria și plăcerea. Și nu trebuie să vă îngrijorați că micuțul va îngheța”, a mai spus Adriana Palii.
Un copil dezbrăcat nu înseamnă neglijență din partea părinților, ci călirea organismului micuțului. Curele de aer și de soare au un efect extrem de benefic asupra organismului bebelușului – sunt esențiale pentru creșterea și dezvoltarea armonioasă. Părinții trebuie să profite de timpul frumos și să meargă cu micuțul la plimbări în aer liber.
Adriana Palii a vorbit și despre alergii sau iritații ale pielii bebelușilor, spunând că nu întotdeauna scutecul propriu-zis este de vină, ci folosirea lui necorespunzătoare. Odată ce se udă, scutecul trebuie schimbat, chiar dacă are o capacitate mare de absorbție. Dacă acesta rămâne prea mult timp în contact cu pielea bebelușului, atunci poate provoca usturimi și roșeață. O atenție deosebită trebuie acordată „volumului” scutecului noaptea, înainte de somnul micuțului.
Iritațiile pielii bebelușului mai apar și din cauza utilizării produselor de îngrijire neadecvate. O salvare în multe situații sunt șervețelele umede, dar și acestea trebuie folosite doar în cazurile în care părinții nu au acces la o sursă de apă, de exemplu, la plimbare, în parc, în transport. Iar odată alese, șervețelele nu trebuie să conțină parfum și alcool. Dacă însă mămica și copilașul se află acasă, șervețelele umede trebuie evitate. Medicii recomandă ca după fiecare schimbare de scutec, copilașul să fie spălat cu apă caldă, cu mare grijă și atenție, dată fiind sensbilitatea foarte mare a pielii micuțului. Iar după aceasta, să fie utilizată o cremă protectoare.
Când vine vorba de produsele de îngrijire a copilașului, se recomandă alegerea gelurilor de curățare, șampoanelor, săpunurilor, cremelor de masaj care nu au în componența lor parfumuri, conservanți, coloranți, alte produse chimice. La fel, trebuie să se acorde o atenție deosebită și detergenților cu care sunt spălate hăinuțele bebelușilor, fiind recomandată folosirea unui produs hipoalergenic și clătirea suplimentară. Se mai recomandă evitarea balsamului de rufe, care poate irita nu doar pielea, ci și năsucul și gâtul micuțului.
La îndemâna mămicilor mai trebuie să fie tinctura de gălbenele, mușețelul, pudra de talc, dar și acestea trebuie utilizate cu precauție, pentru că niciodată nu se știe, care dintre acestea pot provoca iritații ale pielii bebelușului. În plus, pudra este abrazivă și nu protejează pielea de iritații, deși absoarbe și usucă.
Foto: scutecele.ro