Amigdalita cronică este asociată cu peste o sută de afecțiuni, multe dintre ele fiind dificil de tratat chiar și în prezent. Îndepărtarea amigdalelor pare, pentru mulți medici, cea mai bună soluție. Ce riscuri poate avea această intervenție pentru copil explică un medic ORL pediatru.
În mod tradițional, medicii ORL consideră că, după îndepărtarea amigdalelor (amigdalectomie), pacientul nu mai necesită monitorizare – toate problemele ar rămâne în trecut. S-a dovedit însă că lucrurile nu stau chiar așa.
Studii realizate de cercetători din SUA în anii 2011 și 2018 au arătat că, la copiii cărora li s-au îndepărtat simultan amigdalele și vegetațiile adenoide, riscul de apariție a obezității crește semnificativ. La vârsta adultă, persoanele fără amigdale sau adenoide sunt mai puțin rezistente la diverse boli infecțioase.
Pe de altă parte, există într-adevăr situații în care nici medicina modernă nu poate oferi altă soluție decât îndepărtarea amigdalelor. Aceste cazuri sunt însă puține.
Dacă un copil are mai mult de 7 episoade de angină streptococică pe an
Manualele moderne de otorinolaringologie recomandă, în acest caz, îndepărtarea amigdalelor. În cabinetele policlinicilor de sector, această recomandare se transformă adesea într-o formulă simplificată: dacă un copil face des angine, amigdalele trebuie scoase.
Aici există însă o nuanță importantă. La fiecare episod de angină trebuie confirmat, într-un fel sau altul, că este vorba anume de o infecție streptococică (la examenul clinic, anginele provocate de agenți patogeni diferiți arată la fel).
- La fiecare angină, medicul trebuie să efectueze un test rapid pentru streptococ.
Un test rapid pentru depistarea streptococului poate fi cumpărat din farmacie. Dacă este identificată o infecție streptococică, medicul este obligat să prescrie antibiotice. Aceasta este terapia conservatoare corectă.
Dacă, în urma unui astfel de tratament, situația anginelor nu se schimbă, abia atunci se poate lua în considerare îndepărtarea amigdalelor. Însă, de cele mai multe ori, lucrurile evoluează diferit. Streptococul, spre deosebire de alte bacterii agresive, nu reușește să reziste unui tratament antibiotic corect și este eliminat.
În cazul reapariției inflamației purulente
Abcesul peritonsilar este o inflamație purulentă a țesuturilor din jurul amigdalelor palatine. Această afecțiune este neplăcută prin ea însăși, dar cel mai important este faptul că din aceste țesuturi, printre mușchii gâtului, există o cale directă spre mediastin – spațiul dintre plămâni (unde, printre altele, se află și inima).
Dacă medicii nu intervin la timp (adică nu inițiază tratamentul antibiotic și nu drenează abcesul), puroiul poate ajunge în mediastin, ducând la dezvoltarea unei mediastinite purulente. Această complicație este mortală chiar și în zilele noastre.
- Dacă abcesul peritonsilar reapare, este mai bine să nu se refuze îndepărtarea amigdalelor – riscul complicațiilor grave este prea mare.
Dacă există complicații la nivelul inimii, rinichilor sau articulațiilor
Aceste complicații sunt numeroase: afectarea reumatică a articulațiilor, a valvelor cardiace, afectarea autoimună a rinichilor. Toate acestea, dacă pot fi tratate, necesită terapii de lungă durată și dificile. Iar atunci când cauza probabilă a complicațiilor este o inflamație persistentă la nivelul amigdalelor, îndepărtarea acestora este, într-adevăr, justificată.
Este extrem de important ca, înainte de operație, să se demonstreze că respectiva complicație a fost provocată anume de infecția de la nivelul amigdalelor. Pentru acest lucru sunt necesare consultații la reumatolog, cardiolog (dacă există probleme cardiace) sau nefrolog (dacă sunt afectați rinichii), precum și efectuarea unui număr redus de analize.
Cel mai frecvent, medicii ORL recomandă trei analize: ASLO, proteina C reactivă și factorul reumatoid. Dacă toți cei trei indicatori sunt crescuți – semn al inflamației, al activității streptococului și al unui proces autoimun – îndepărtarea amigdalelor trebuie luată în calcul.
Dacă tratamentul conservator nu dă rezultate
Aici lucrurile sunt simple. Eficiența sau ineficiența tratamentului conservator poate fi evaluată doar dacă acesta a fost aplicat complet și corect.
Când operația este indicată inutil: trei situații
În cazul măririi amigdalelor palatine. La copii, mărirea amigdalelor palatine este o stare fiziologică. Ea este legată de formarea imunității, care apare în urma contactului cu bacterii și virusuri – proces ce are loc chiar la nivelul amigdalelor palatine și al adenoidelor.
Din cauza infecțiilor respiratorii frecvente. Conform statisticilor, între 90 și 95% dintre toate infecțiile respiratorii sunt de natură virală. Ca răspuns, amigdalele se măresc, însă nu se formează focare de infecție la nivelul lor. Prin urmare, îndepărtarea amigdalelor din cauza infecțiilor virale nu reduce frecvența virozelor respiratorii, mai ales la copii.
- Dimpotrivă, în primii ani după îndepărtarea amigdalelor, infecțiile respiratorii devin mai frecvente, iar în locul nazofaringitelor acute apar laringite și bronșite virale.
Dacă pe amigdale apar „dopuri”. Se consideră că formarea constantă a „dopurilor” în criptele amigdalelor reprezintă o indicație pentru îndepărtarea lor. În realitate, în majoritatea covârșitoare a cazurilor, conținutul criptelor amigdalelor este format din resturi alimentare, iar acumularea lor poate fi gestionată prin măsuri simple de igienă.
Sfat dăunător pentru elevi. Dacă vreți să fiți lăsați să plecați de la ore, mâncați nuci și arătați-vă gâtul medicului sau asistentei școlare. Impresionați de „dopurile din gât”, vă vor trimite imediat acasă.
