În ultimul deceniu, în grupurile de discuții ale părinților și pe rafturile magazinelor pentru copii, cărțile alb-negru pentru nou-născuți au devenit un adevărat hit. Unii părinți le consideră un element obligatoriu al dezvoltării timpurii, alții — doar un joc, util pentru a-l ține ocupat pe cel mic, cât timp mama se poate odihni puțin. Cine are, de fapt, dreptate? Există vreun beneficiu real în utilizarea lor sau este doar un trend al ultimilor ani? Vom încerca să lămurim acest subiect, pornind de la contextul istoric și de la înțelegerea fiziologiei vederii, păstrând o abordare științifică.
Istoria apariției cărților alb-negru pentru nou-născuți este un exemplu clasic al modului în care o descoperire științifică, după zeci de ani de uitare, s-a transformat într-un trend de consum pe scară largă.
Cum a început totul: cine a inventat modelul alb-negru
O contribuție esențială la acest trend a avut-o psihologul Robert L. Fantz, de la Universitatea Case Western Reserve, care, în cadrul unor cercetări desfășurate în anii 1950, a descoperit că sugarii, în primele luni de viață, preferă să privească imagini cu contrast ridicat, în special alb-negru. Studiul său din 1963 a demonstrat că nou-născuții (cu vârsta de până la 5 zile) privesc, în mod constant, mai mult timp modelele alb-negru, comparativ cu suprafețele uniform colorate. Acest lucru dovedea capacitatea înnăscută de a percepe forme și modele, nu doar lumina și întunericul.
Studiile ulterioare, inclusiv lucrarea lui James D. Boismier, din 1977, au adus precizări suplimentare acestui efect. Folosind table de șah alb-negru, acesta a confirmat că astfel de modele provoacă, într-adevăr, la nou-născuți o stare de „inactivitate vigilă" (alert inactivity) — o perioadă de atenție concentrată, importantă pentru dezvoltare.
În plus, în unele studii realizate de oftalmologi și neurofiziologi se folosesc și în prezent modele alb-negru, de tip tablă de șah, pentru a evalua activitatea funcțională a cortexului cerebral, ceea ce ajută la identificarea profunzimii unor leziuni sau a unei subdezvoltări a cortexului, în cazul anumitor procese patologice.
Globalizarea acestui trend a început aproximativ din anii 1980, atunci când jucării, cărți și mobile alb-negru au apărut pe piața de masă. Acest lucru se datorează, în mare parte, câtorva femei întreprinzătoare. Una dintre acestea a fost Susan Vincent — asistentă medicală neonatală, care a fondat, în jurul anului 1985, compania Turn on Toys (TOT), începând prin a coase zebre de pluș alb-negru pentru copiii nou-născuți ai prietenilor ei, în timp ce Ruth Wimmer a fondat, în aceeași perioadă, împreună cu soțul ei, o companie, pornind de la crearea unor jucării pentru propriul copil, iar mobilele produse de aceștia au ajuns ulterior în majoritatea spitalelor din Statele Unite și Canada. Publicația Los Angeles Times constata, în 1989, că „în lumea bebelușilor, negrul și albul sunt la modă".
Dezvoltarea internetului în ultimele decenii, popularizarea neuroștiințelor și formarea unei abordări conștiente privind creșterea copiilor au dus la apariția conceptului de „neuroparenting" — un trend strâns legat de cultura dezvoltării timpurii și de ideea că părinții pot și trebuie să stimuleze dezvoltarea creierului copilului încă din primele zile de viață, iar un asemenea subiect nu putea să scape atenției geniilor din marketing.
Revenim la știință: cum văd, de fapt, lumea bebelușii
Din punct de vedere fiziologic, lumea nu este alb-negru pentru nou-născut, în sensul obișnuit pe care îl dăm noi acestei expresii — este un mit răspândit. Fotoreceptorii de la nivelul retinei sugarilor sunt capabili să perceapă culorile încă de la naștere, însă, în primele luni, sensibilitatea la spectrul roșu-verde este mai puternică, în timp ce nuanțele de albastru le sunt percepute mai greu. Iar dacă, din acest punct de vedere, nou-născuții la termen au o percepție relativ asemănătoare asupra lumii, în privința „clarității percepției", reflectată de acuitatea vizuală, lucrurile sunt mult mai complicate.
Vederea bebelușului, în primele săptămâni de viață, se caracterizează printr-o acuitate vizuală foarte scăzută (capacitatea de discriminare a retinei), iar lumea este percepută neclar, lipsită de contururi clare. Totodată, sugarul reușește să se concentreze clar doar la o anumită distanță, aproximativ egală cu lungimea brațului întins al copilului — circa 20-30 cm, iar această distanță este strâns legată de refracția ochiului copilului respectiv.
Majoritatea nou-născuților vin pe lume cu hipermetropie fiziologică (dioptrii pozitive), în medie de +3,5 dioptrii. Totuși, la o parte dintre copii, hipermetropia poate fi ridicată (de exemplu, +5,0 și peste). În acest caz, pentru a se putea concentra asupra unui obiect aflat la mică distanță (de exemplu, o imagine la 20-30 cm), copilul trebuie să activeze mecanismul de acomodare — să încordeze mușchiul ciliar, pentru a crește puterea de refracție a cristalinului și a focaliza imaginea pe retină. În cazul unei hipermetropii ridicate, această tensiune devine excesivă și constantă.
Tocmai de aceea noi, oftalmologii, atragem atenția: ceea ce este potrivit pentru un copil poate crea o solicitare excesivă pentru altul, iar examinările pe care le efectuăm la vârsta de o lună (screeningul refracției, al patologiilor congenitale etc.) sau examinarea de la 3-4 luni permit evaluarea unor eventuale riscuri.
Și totuși: ajută, de fapt, cărțile alb-negru la dezvoltarea bebelușului?
Cel mai important lucru este că principalul stimul, de neînlocuit, pentru maturizarea retinei și a maculei este lumina naturală a soarelui. Acesta este un proces fiziologic fundamental. Lumina, ajungând pe retină, declanșează o cascadă de reacții biochimice la nivelul celulelor retiniene sensibile la lumină (fotoreceptorii). Această acțiune electromagnetică reprezintă stimulul fără de care maturizarea completă a sistemului vizual nu este posibilă.
Spre deosebire de stimulii artificiali, lumina solară oferă spectrul complet de radiație, necesar pentru activarea tuturor tipurilor de fotoreceptori și a celulelor retiniene fotosensibile care conțin melanopsină (acestea sunt responsabile de ritmurile circadiene și, posibil, influențează dezvoltarea retinei după naștere).
Stimulii artificiali, din care fac parte și cărțile alb-negru, nu înlocuiesc și nici nu accelerează acest proces natural. Ei doar oferă creierului un „semnal" suplimentar pentru exersarea interpretării informațiilor deja primite de la retină, dar nu influențează maturizarea propriu-zisă a fotoreceptorilor.
Un ultim aspect, legat de baza de dovezi: până în prezent, nu există studii ample și serioase, care să confirme în mod obiectiv beneficiul sau dauna pe termen lung a utilizării cărților alb-negru la copiii sănătoși, născuți la termen.
Așadar, din punct de vedere științific, cărțile alb-negru nu reprezintă un element necesar în îngrijirea unui copil sănătos. Utilizarea lor ține de alegerea părinților, bazată pe preferințe personale și pe urmărirea trendurilor, nu pe o necesitate medicală.
Dacă părinții decid să le folosească, are sens să se asigure, în prealabil, că micuțul nu are contraindicații oftalmologice. Iar dacă în preajma copilului dumneavoastră nu se află astfel de imagini, vederea acestuia se va dezvolta, oricum, normal — cu condiția unui mediu vizual obișnuit (chipurile părinților, contururile contrastante ale obiectelor) și a absenței oricăror modificări patologice.
