Copilului nu-i place să bea apă? Iată câteva trucuri pentru a încuraja consumul de apă
- 2022-07-04
- 644
Deja ne este cunoscut faptul că apa are o mulțime de beneficii pentru organism și este recomandar să consumăm zilnic 2 L de apă. Cu toate acestea, nu toți copiii doresc să consume apă și preferă alte băuturi, cum ar fi sucurile sau băuturile carbogazoase, scrie suntmamica.ro
Spre deosebire de sucuri, apa nu conține calorii și zahăr, ajută la eliminarea toxinelor și susține sănătatea generală.
Dacă micuțul tău refuză să consume apă, iată câteva trucuri pentru a-l convinge să o facă:
Folosește recipiente de apă reutilizabile
Sticlele de apă reutilizabile nu numai că sunt mai bune pentru mediu în comparație cu sticlele din plastic, de unică folosință, dar sunt disponibile în orice dimensiune, culoare și model decorativ. De asemenea, pentru ca recipientul de apă să fie pe placul micuțului tău, poți folosi autocolante pentru a decora sticla.
Încurajează copilul să-și umple recipientul cu apă în fiecare seară, înainte de culcare.
Adaugă fructe în apă
Adaugă în recipientul de apă câteva felii din fructe preferate ale micuțului tău. Acest lucru va face ca apa să arate mai interesant, iar fructele îi vor da o aromă specială. Aceasta este o opțiune excelentă pentru copiii cărora le place să consume suc, deoarece apa va avea o aromă ușor dulceagă datorită fructelor.
Încearcă apa minerală
Majoritatea adulților preferă apa minerală și cum cei mici imită comportamentul lor, este posibil ca și prichindeii să dorească să consume apă minerală. Aceasta este o variantă de apă de care se poate bucura întreaga familie, pentru că nu are adaos de zahăr sau calorii.
Este necesar să ne reamintim că Academia Americană de Pediatrie nu recomandă sucul copiilor mai mici de un an și nu mai mult de 120 ml de suc pe zi pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 1 și 3 ani.