Odoraș.

Odoraș.

Eubiotic

Preparate tradiționale de sărbători interzise copiilor

Preparate tradiționale de sărbători interzise copiilor

În perioada sărbătorilor de iarnă, copiii profită la maxim de mâncarea gustoasă pusă pe mese. Însă nu toate alimentele sunt potrivite pentru orice vârstă, iar un regim alimentar încărcat își lasă amprenta asupra întregului organism. Iată care sunt preparatele tradiționale de sărbători interzise pentru copii.

Până la vârsta de 8 luni - se recomandă să nu îi oferi copilului preparate din pâine și gluten, ci doar cereale, eventual pe bază de orez. Astfel, cozonacul sau prăjiturile nu trebuie să facă parte din meniul copilului.

Până la vârsta de 8 luni - oul este recomandat de la 8 luni, sub formă fiartă și începând cu gălbenușul. Dacă copilul s-a obișnuit cu gustul, îi poți pregăti ouă umplute la masa de sărbători (cu gălbenuș).

Până la vârsta de 12 luni - copiii nu trebuie să consume zahăr și sare. Aceste ingrediente nu sunt necesare, iar dacă copiii le primesc de la vârste fragede se vor obișnui cu gustul lor. În plus, sarea nu poate fi corespunzător procesată de rinichi, iar zahărul poate cauza probleme dentare. Drept urmare, cozonacul și pasca nu sunt indicate pentru această vârstă, decât sub formă nesărată și neîndulcită.

Până la vârsta de 2 ani - dacă oul fiert tare este permis de la o vârstă fragedă, lucrurile stau altfel cu maioneza, care este preparată din ou crud. Din acest motiv salatele cu maioneză pe bază de ou se regăsesc pe lista alimentelor interzise. Poți face o salată în care să înlocuiești maioneza cu ou crud cu maioneză făcută cu două gălbenușuri fierte și o lingură de smântână, iar carnea de porc să o înlocuiești cu carnea de curcan.

Până la vârsta de 3 ani - nu sunt recomandate mezelurile precum crenvurști, salam, parizer și nici carnea tocată din sarmale, chiftele sau cârnați deoarece sunt alimente mult prea greu de digerat de sistemul digestiv aflat încă în dezvoltare. Majoritatea dintre acestea conțin în plus sare în exces, dar și aditivi nocivi precum nitrați și nitriți.

Sursa: qbebe.ro; modern buyer

Share:

Articole recomandate