3 jocuri și activități Montessori adecvate copiilor de 2-3 ani

3 jocuri și activități Montessori adecvate copiilor de 2-3 ani

Specialiștii în educația Montessori consideră că la vârsta de 2-3 ani copiii încep să aibă nevoie de mai multă independență, să fie mai receptivi atât la mediul în care trăiesc, cât și la cel exterior.

Sensul metodei dezvoltate de Montessori este de a încuraja copilul spre auto-educație, auto-învățare și auto-dezvoltare. Misiunea adultului și a profesorului este să-l lase pe copil să se miște liber într-un mediu cât mai sigur pentru el, implicându-l în activități cât mai diverse, cum ar fi:

1. Exteriorizarea emoțiilor. Capacitatea copiilor de a-şi recunoaşte şi exprima propriile emoţii, de a şi le stăpâni, de a le controla, de a înţelege şi a răspunde emoţiilor altora reprezintă paşi importanţi în dezvoltarea emoţională a copilului. În acest sens, desenați elementele unei fețe, expresiile și emoțiile pe care le poate avea o persoană. Împreună cu copilul, încercați să discutați despre fiecare emoție și să creați diferite stări personajului desenat.

 

2. Activități de sortare. Activitățile de sortare îl ajută pe copil să înțeleagă simțul ordinii, să își formeze rechizitele necesare în activitățile de categorii și apartenență. Astfel de activități antrenează atenția și memoria și dezvoltă conceptele de la fel/diferit. Idei de sortare: sortarea animalelor și a fructelor, sortarea tacâmurilor, sortarea obiectelor după culoare.

 

3. Joc educativ de-a pescuitul. Pentru coordonarea mână-ochi și stimularea răbdării, apelează la un joc din lemn ce îl invită pe cel mic la pescuit.

Știm cu toții că fiecare părinte îşi doreşte pentru copilul său „tot ce este mai bun din lume”. Iar atunci când ajunge la momentul în care trebuie să aleagă un centru de dezvoltare, părintele este în căutarea unui centru care va satisface nevoile copilului. Altfel spus, un centru educațional care va fi fundamentul dezvoltării sociale și emoționale a copilului.

Inițial, v-am prezentat 3 jocuri din sistemul Montessori cu scopul de a vă face cunoștință cu formatul educațional folosit în cadrul programului Mini-grădi de la Centrul educaţional Giraffe Kids Club.

 

Curriculum-ul educaţiei preşcolare şi Standardele de învăţare şi dezvoltare a copiilor până la 7 ani se bazează pe metoda jocului, adică copiii învaţă despre tot şi despre toate jucându-se. La Giraffe Kids Club se respectă documentele de politici educaţionale, care permit și existența altor formate educative.

 

În cazul Centrului educaţional Giraffe Kids Club, sunt folosite și multe activități din sistemul Montessori, care pun accent pe dezvoltarea laturii independente a copilului şi sunt folosite jucării speciale, din materiale naturale, numite manipulative, pentru a deprinde copiii cu anumite concepte despre lumea înconjurătoare.

 

La programul Mini-grădi din cadrul Centrului educaţional Giraffe Kids Club se acceptă copii de la 2 ani până la 3,5 ani. Anume la această etapă copilul are abilități motorii tot mai bune și începe să interacționeze și să se joace mult mai mult cu alți copii, să le caute compania și să-și facă prieteni.

De asemenea, la această etapă copiii observă cu atenție adulții și își însușesc comportamente prin imitare. În acest sens, profesorii de la Centrul educaţional Giraffe Kids Club au o experiență de peste 10 ani în domeniu, sunt participanți la diverse traininguri specializate și adepții educației cu blândețe.

 

Mai mult decât atât, desfășurarea acestui program a fost conceput având la bază caracteristicile copilului la această vârstă. Astfel, dezvoltarea motricităţii trece din faza ei incipientă „de tatonare” în faza ei de expansiune, iar activitățile din cadrul programului Mini-grădi au scopul de a susține acest proces important de dezvoltare.

De asemenea, copilul îşi dezvoltă capacităţile de la mersul şovăit la alergat, târât, căţărat, de la manevrarea imprecisă, la apucare, învârtire și desfacere. Aceste achiziţii sunt valorificate în cadrul programului de la Giraffe Kids Club și permit copilului un acces mai mare la mediul înconjurător.

 

În cadrul programului Mini-grădi copilul are libertatea de a se dezvolta și evolua în propriul ritm. Mai mult decât atât,  profesorii de la Centrul educaţional Giraffe Kids Club au mare grijă ca fiecare copil, în funcție de curiozitățile pe care le are, să fie încurajat să experimenteze și să aibă la îndemână materiale educaționale care îi vor oferi un suport în plus pentru descoperirea mediului înconjurător.

 

Programul Mini-grădi se desfăşoară zilnic cu durata de până la 4 ore.

Se acceptă copii de la 2 ani până la 3,5 ani.

Vă invităm să urmăriți pagina de Facebook - Giraffe Kids Club și pagina web www.giraffekids.md pentru a fi la curent cu toate programele organizate pentru copii. Mai multe detalii despre Giraffe Kids Club puteți obține la numărul de telefon 079522375.

Adaugă comentariu