6 sfaturi de la Harvard despre cum să creşti un copil fericit
- 2015-06-30
- 8625
Toţi părinţii îşi doresc copii fericiţi. Potrivit cercetătorilor de la Universitatea Harvard, acest scop poate fi obţinut prin cultivarea valorilor umane, cum ar fi altruismul, empatia, buna educaţie şi autocontrolul. Mai jos vedeţi cele 6 sfaturi ale cercetătorilor de la Harvard, sfaturi simple însă care au la bază studii ştiinţifice:
1. Petrece timp împreună cu copilul tău
Timpul pe care îl petreci alături de copilul tău este fundamental. Stai cu el cât mai des posibil şi întreabă-l tot ce îţi vine prin cap: ce părere are despre lumea care îl înconjoară, cum se simte, ce îşi doreşte etc. Nu uita să îl asculţi şi să încerci să înţelegi ceea ce auzi. Acest exerciţiu te va ajuta nu doar să afli mai multe despre copilul tău, dar şi să îi demonstrezi ce înseamnă afecţiunea şi interesul pentru o altă persoană.
Ai putea să profiţi de timpul înainte de culcare şi să recapitulaţi cum a trecut ziua sau să planificaţi activităţile din acea săptămână.
2. Învaţă-l că altruismul îl va face fericit
Copilul tău trebuie să absoarbă două valori importante: empatia şi altruismul. Arată-i că grija pentru alţii este importantă la fel ca şi propria sa fericire.
3. Ajută-l să nu renunţe, dar să găsească soluţii
Uneori este mai uşor să iei o deciziei când ai pe cineva alături. De exemplu, înainte de a-l lăsa să părăsească echipa de fotbal, întreabă-l dacă i-a luat în consideraţiei şi pe prietenii lui, care sunt motivele care stau în spatele acestei decizii şi dacă nu există o altă cale de a rezolva problema.
4. Învaţă-l să spună cât mai des „mulţumesc” şi să ajute la treburile din casă
Cercetătorii de la Harvard spun: „Studiile arată că oamenii care demonstrează în fiecare zi recunoştinţă, suntde multe ori mai fericiţi, mai generoşi şi iartă mai uşor şi de asemenea se bucură şi de o sănătate mai bună.”
5. Ajută-l să se autocontroleze
„Uneori, preocuparea pentru cei din jur, împiedică sentimente ca mânia, invidia şi ruşinea”, spun cercetătorii. Ajută-l pe copilul tău să recunoască aceste emoţii şi întreabă-l ce simte în aceste momente. Învaţă-l să depăşească momentele de maximă tensiune şi să se autocontroleze. O tehnică care ar putea să îl ajute în acest caz este: opreşte-te, inspiră profund pe nas şi expiră pe gură şi numără până la 5.
6. Încearcă să fii un exemplu bun pentru el
Fii un mentor pentru copilul tău. Dă-i un exemplu bun şi ţine minte că dacă te simţi tu bine, se va simţi bine şi copilul tău.
Sursa: nostrofiglio.it
Foto: lopotun.ru