5 lucruri pe care copilul tău trebuie să le învețe înainte de a merge la grădiniță

Vara de dinainte de începerea grădiniței este una în care îți faci destul de multe griji, iar cea mai mare ține de adaptarea celui mic. Ca să te faci tranziția cât mai simplă poți să începi să îți înveți copilul câteva lucruri utile care îi pot fi de folos la grădiniță.

Studiile arată că există 6 tipuri de adaptare la intrarea în grădiniţă: adaptare foarte bună, bună, tensionată, dificilă şi foarte dificilă. Important este faptul ca, în cele din urmă, fiecare copil să ajungă să iubească viaţa de grădiniţă. Educatoarele de la grupele mici sunt obişnuite în primele zile cu orele prelungite de plâns ale micuţilor. Acestea vor trece şi, de unde piticul nici nu voia să se desprindă de fusta mamei, ajunge să se despartă cu foarte mare uşurinţă de ea după vreo două săptămâni.

Pregăteşte-l din timp pentru „marea schimbare”. Vorbeşte-i dinainte despre grădiniţă, transform-o într-un punct de reper. Spune-i care va fi programul, cât va sta, cine îl va duce, cine îl va aduce, ce obiecte va trebui sau va putea lua cu el la grădiniţă (pijama, prosopel, câte o jucărie), alegeţi-le împreună.

Pentru a nu avea parte de o adaptare dificilă, sau măcar să fie pentru o perioadă cât mai scurtă de timp, iată ce ar trebui să știe copilul înainte de a merge la grădiniță.

1. Împărtășirea sentimentelor fără a-i deranja pe ceilalți

Când copiii văd că nevoile și sentimentele lor nu sunt reciproce, pot deveni frustrați și violenți. Pentru a împiedica acest lucru, ar trebui să îi învățăm cum să-și împărtășească și să-și exprime emoțiile, sentimentele și nevoile în cuvinte care sunt respectuoase și calme. Învățarea unui astfel de vocabular îi va ajuta să nu rămână fără cuvinte și să nu recurgă la acțiuni pentru a-și exprima nevoile.

Poți chiar să exersezi când mergi cu el în parc sau la locuri de joacă sau/și acasă dacă are unul sau mai mulți frați. Dacă vei repeta de suficient de multe ori îi va intra în reflex. Învață-l să își identifice propriile emoții și sentimente și să le exteriorizeze. Să nu îi fie teamă să spună că este supărat sau trist pentru că un coleg nu s-a jucat cu el.

2. Respectarea limitelor spațiului și corpului 

Copiii trebuie învățați de la vârste foarte fragede să respecte spațiul personal și limitele celor din jur, dar și să le spună celor din jur să le respecte intimitatea.

Învăţa copilul să ceară voie înainte de a îmbrăţisa un prieten. Nu uita să îi spui că și lui va trebuie să i se ceară consimțământul pentru a fi atins, chiar și cu dragoste. Mătușa, bunicul sau oricine altcineva e bine să se oprească dacă un copil va cere asta. ”Nu” înseamnă ”nu” și așa trebuie să rămână când vine vorba de corpul cuiva. Cât despre prieteni, dacă cineva nu ne respectă dorința de a nu fi atinși atunci ei nu merită să fie prietenii noștri.

3. Capacitatea de a face față frustrărilor

Când copiii devin copleșiți, încep să intre în panică sau să-și arate frustrările. Pentru a evita aceste situații, ar trebui să-i învățăm mecanisme de adaptare pe care le folosească când simt că nu mai pot face față sentimentele și emoțiile lor.

Mai mult decât ai crede, copilul simte nevoia să-şi exercite stăpânirea asupra mediului din jurul său. Se spune că cei mici imită comportamentul celorlalţi. Prin urmare, dacă sunt agresivi, au văzut la cineva astfel de manifestări. Ei bine, uneori nu este aşa. Copilul simte pur și simplu nevoia să modifice realitatea, măcar în timpul jocului, schimbând raporturile de forţe în favoarea sa. Părinţii care se întreabă unde a văzut odorul lor asemenea „apucături” ar trebui să se gândească dacă nu cumva acesta încearcă să fie „şef” şi îşi manifestă puterea asupra unor personaje reprezentate de jucării.

Distrugerea unor obiecte, agitaţia, micile accidente sunt transpunerea în fapte a unor conflicte, dorinţe, nemulţumiri, chemări ale copilului. De exemplu, furia manifestată atunci când un alt copil îi ia jucăria poate fi înţeleasă ca o apărare a proprietăţii. Să nu uităm că pentru puştiul de 2-4 ani a împrumuta înseamnă a pierde, şi nu a dărui. Uneori copilul încearcă să atragă atenția adultului sau îi cere ajutor. 

4. Cum poți acționa preventiv

Agresivitatea copilului poate fi o încercare extremă de a comunica, de a-şi exprima teama, nemulţumirea, frustrarea. Nu aşteptați să ajungă la reacţii violente. Acționați preventiv!

• Ascultă ce are de spus copilul, chiar dacă eşti obosită sau supărată.
• Oferă-i toată atenţia de care are nevoie, atunci când are nevoie; vei fi un punct de sprijin ferm şi binevoitor. Nu ironiza şi nu ignora unele acţiuni sau comportamente ale copilului.
• Este bine să te implici în jocul său, dar cu grijă; nu intra nepoftită în spaţiul pe care şi-l creează uneori pentru a evada singur-singurel.
• Dacă într-o situaţie supărătoare a reacţionat mai puţin agresiv, este bine să-l încurajezi.

5. Contribuția la familie și comunitate 

Copiii trebuie învățați să contribuie la viața de familie, dar și la cea a comunității. Nu trebuie să îl pui să facă cine știe ce lucruri mărețe. Este suficient la vârsta aceasta să ducă ambalajele la coșul de gunoi, să nu țipe în public, să ajute un copil care a căzut.  

În ceea ce privește treburile casnice, munca făcută de un copil de doi ani este departe de ideal, deci nu cere perfecțiune. Mai întâi, pentru că pot fi primele lui experiențe în aceste activități, apoi motricitatea lui abia se dezvoltă și tocmai de aceea îl implicați în diverse treburi gospodărești să capete mai multă îndemânare în timp. Așa că, înlocuiește așteptările de perfecțiune cu ”învățare” și ”răbdare”.

Sursa: totuldespremame.ro