Autoritățile s-au sesizat pe marginea abuzurilor de la grădinița 185 din Chișinău
- 2018-11-09
- 4916
Direcția Generală Educație a municipiului Chișinău și Ministerul Educației s-au sesizat pe marginea cazurilor de agresiune fizică și verbală de la grădinița 185 din sectorul Buiucani. O echipă de lucru, formată din reprezentanți ai celor două părți se află acum la fața locului, informează realitatea.md.
Potrivit unui consilier al Direcției Educație, cazul se examinează, de aceea nu pot oferi detalii. Solicitat de Realitatea.md, ofițerul de presă al Ministerului Educației, Angela Mutruc, a declarat că „asemenea acțiuni sunt incompatibile cu funcția de cadru didactic” și că ministerul va monitoriza cazul și va dispune inițierea unei anchete.
Între timp presa scrie că directoarea grădiniței ar fi dispus eliberarea din funcție a ajutorului de educatoare, o femeie de 52 de ani, vizată în înregistrările audio, pentru care de fapt are doar cuvinte de laudă. Totodată, a mai spus că părinții copiilor din aceeași grupă vor organiza o ședință de susținere a acestei angajate.
Foto simbol: unimedia.info