Odoraș.

Odoraș.

Eubiotic

Sfaturi ca să nu mai facă pipi în pat

Sfaturi ca să nu mai facă pipi în pat

Enurezisul nocturn (inconştienţa urinară) nu este o boală, ci este cauza unei întârzieri a mecanismelor care controlează formarea şi eliberarea urinei. Circa 15 % din copiii de 6-8 ani fac pipi în pat, iar la vârsta de 15 ani, doar un procent.

Udatul aşternutului poate fi considerat o problemă atunci când copilul continuă să facă pipi în pat după ce majoritatea copiilor de aceeaşi vârstă au încetat. Cauza enurezisului nocturn este de cele mai multe ori maturizarea întârziată. Unii copii pur şi simplu îşi stăpânesc vezica urinară mai târziu. Cei mai mulţi copii care fac pipi în pat au un somn mai adânc decât ceilalţi şi sunt mai greu de trezit. Asta înseamnă că nu se pot trezi când au vezică plină. În unele cazuri însă poate fi nevoie de intervenţia unui medic. Copiii care îşi udă patul noaptea frecvent trebuie să fie examinaţi cu atenţie de către medic. Un examen medical poate lămuri cauzele, poate stabili dacă cu adevărat copilul are enurezis.

De obicei, această problemă trece de la sine, iar pentru a “educa” vezica urinară a copilului tău, vă propunem mai jos câteva sfaturi:

1. Nu îl certa dacă face pipi în pat, ci explică-i că acesta este un lucru normal şi că nu trebuie să se jeneze pentru că în scurt timp va scăpa de asta.

2. Încearcă să îi dai să bea mai multe lichide ziua, iar seara mai puţin.

3. Învaţă-l să meargă la baie înainte de somn.

4. Dacă face pipi în fiecare noapte, de la 5-6 ani, treziţi-vă copilul în jurul orelor 23-24 şi duceţi-l la baie să facă pipi. Astfel îi veţi goli vezica urinară şi veţi fi siguri că până spre dimineaţă patul îi va fi uscat. Trezirea la o oră fixă îi va intra în obicei, iar atunci când va creşte mai măricel va merge deja singur la baie.

5. Lăsaţi veioza aprinsă în camera copilui şi o luminiţă pe hol, pentru ca să nu îi fie frică să meargă noaptea la baie, iar dacă vi se pare mai uşor, atunci pet imp de noapte îi puteţi pune oliţa lângă pat.

6. Dacă ajungeţi la o perioadă în care copilul este deranjat şi este deja mai măricel, încercaţi un sistem de alarmă, care este popular în multe ţări nordice. Aceste dispozitive electronice avertizatoare sunt de fapt nişte chiloţei care sună în momentul în care se udă, astfel copilul se trezeşte şi merge la baie.

Foto: astrogle.com

 

 

Share:

Articole recomandate