Odoraș.

Odoraș.

Eubiotic

Ce trebuie să știm despre slingul pentru bebeluși?

Ce trebuie să știm despre slingul pentru bebeluși?

În perioada actuală, slingul a luat locul port bebe-ului în tendințele accesoriilor și produselor pentru bebeluși. Specialiștii apreciază slingul pentru că ajută copiii să stea într-o poziție și postură sigură pentru sănătatea lor și enumeră următoarele beneficii:

 

1. Slingul este considerat ca un leagăn portabil care ajută părinții în îngrijirea bebelușului, iar copilul se simte foarte confortabil când stă ghemuit la pieptul mămicii.

2. Slingul poate fi utilizat la transportarea bebelușului încă de la naștere. Există mărimi și modele diferite pentru fiecare vârstă în parte, care permit confortul și siguranța micuțului în timpul plimbărilor.

3. Pentru părinți, slingul este unul dintre cele mai eficiente accesorii, aceștia pot purta după ei bebelușul peste tot, având în același timp ambele mâini libere pentru diverse activități.

 

4. Atunci când vă aflați în public, slingul permite o alăptare discretă și o poziție accesibilă copilului pentru a ajunge mai ușor la sân.

5. Poziția pe care bebelușul o ia în timp ce stă în sling este firească, naturală și familiară pentru el, ghemuirea fiindu-i cunoscută de pe vremea când stătea confortabil în burtica mămicii. Așadar, postura lui în sling este naturală, spre deosebire de cea din port bebe unde întreaga greutate cade pe coloana micuțului.

6. Și somnul copilului are de beneficiat datorită slingului. Acesta este un accesoriu care permite copilului să doarmă neîntrerupt, deoarece trecerea lui din sling în pătuț se poate face extrem de ușor, fără a-i schimba în niciun fel poziția. Trebuie doar să desfaci slingul și să îl ții cu brațele până îl așezi în pătuț.

7. Cu ajutorul sling-ului legătura afectivă este stimulată și încurajată. Astfel, ghemuirea la pieptul părinților asigură o dezvoltare armonioasă și îmbunătățește relația dintre părinte - copil.

Sursa: copilul.ro; pinterest.com

Share:

Articole recomandate