Cele mai bune gustări pentru copii, înainte de culcare
- 2022-03-11
- 1515
Alimentația copilului este foarte importantă pentru creșterea și dezvoltarea lui, așadar, el are nevoie de o dietă echilibrată, bogată în nutrienți și vitamine. Cu toate acestea, deși mesele îi oferă copilului un aport necesar creșterii și dezvoltării, el adoră să ceară gustări, scrie suntmamica.ro
Oricât de mult încearcă un părinte să-și hrănească suficient copilul, el tot va cere gustări, chiar și înainte de culcare. Potrivit directorului general al WeeSleep, Janey Reilly, copilul care consumă o gustare sănătoasă înainte de culcare va avea un somn mai bun și lung.
Dacă vrei să-i oferi copilului tău o gustare hrănitoare înainte de culcare, există câteva lucruri de care trebuie să ții cont.
"Oferă-i copilului gustarea cu aproximativ 45 de minute înainte de somn, pentru a-i permite stomacului să digere gustarea și pentru ca cel mic să aibă timp să se spele pe dinți”, spune Reilly.
Tot el adaugă: "Când alegi o gustare, ar trebui să alegi ceva care conține un echilibru de proteine, grăsimi și carbohidrați. Gustarea dinainte de somn nu trebuie să fie foarte consistentă, deoarece acest lucru ar putea afecta apetitul pentru micul dejun al copilului.”
Ce gustări îi poți oferi copilului, înainte de culcare?
Lactate
Iaurtul, laptele și brânza pot fi toate opțiuni bune de gustare, înainte de culcare. Produsele lactate conțin triptofan, care ajută corpul să producă în mod natural melatonină. Melatonina ne ajută să ne relaxăm și să adormim. De aici si vorba legendară despre paharul de lapte cald înainte de culcare. Există o bază științifică reală în spate.
Banane
Toate tipurile de fructe sunt gustări ideale pentru copii, înainte de culcare, în special bananele. Bananele conțin potasiu și magneziu, care ajută la promovarea unui somn sănătos și calitativ.
Ovăz
Ovăzul este o gustare sănătoasă și poate fi consumat înainte de culcare. Poți adăuga miere în fulgii de ovăz, pentru că mierea permite eliberarea insulinei, care la rândul ei este folosită de creier pentru a crea melatonină și serotonină, ajutând astfel copilul să doarmă.
Smoothie de cireșe
Dacă vrei să-i faci copilului tău un smoothie înainte de somn, adaugă și niște cireșe. Acestea cresc nivelul de melatonină în mod natural.