Ce tip de copil aveți: auditiv, vizual sau kinestezic?
Fiecare părinte a observat: un copil memorează mai bine atunci când i se povestește ceva, altul — atunci când i se arată, iar un al treilea — atunci când i se dă voie să atingă și să facă el însuși. Nu este întâmplător. Astfel se manifestă particularitățile de percepție, care ajută la înțelegerea modului în care un copil învață mai ușor și interacționează cu lumea. Vom analiza cine sunt copiii auditivi, vizuali și kinestezici, cum poate fi determinat tipul de percepție și ce anume se poate face cu această informație.
Ce sunt tipurile de percepție și de unde provin
Ideea conform căreia oamenii pot fi clasificați în funcție de canalul principal de percepție a apărut în secolul XX. Inițial, această idee a fost dezvoltată de psihologi și pedagogi, iar în anii 1970, cercetătorul american Walter Barbe și colegii săi au formalizat-o într-un model cunoscut sub abrevierea VAK — Visual, Auditory, Kinesthetic (vizual, auditiv, kinestezic). Aceștia au propus utilizarea acestui model în pedagogie, pentru a înțelege mai bine cum asimilează copiii informația.
Ulterior, clasificarea în tipuri vizuale, auditive și kinestezice a fost preluată de fondatorii programării neuro-lingvistice (NLP) — o direcție practică ce studiază modul în care oamenii percep și procesează informația.
Datorită popularității NLP, în anii 1980-1990, termenii „vizual”, „auditiv” și „kinestezic” au devenit larg cunoscuți, depășind granițele psihologiei profesionale. Aceștia au început să fie folosiți în școli, la traininguri, în mediul de afaceri — peste tot unde era nevoie să se explice de ce oamenii învață și comunică diferit.
De atunci, această clasificare rămâne un instrument util pentru a înțelege modul în care învață un copil și ce anume îl ajută.
„Împărțirea în vizuali, auditivi și kinestezici este mai degrabă o metaforă convenabilă, decât un fapt științific riguros. Dar, ca metaforă, funcționează: îi ajută pe părinți să vadă că propriul copil nu este «lipsit de abilități», ci pur și simplu percepe lucrurile diferit. Acest lucru elimină sentimentul de vinovăție și oferă o direcție de acțiune. Cel mai important este să nu transformați această clasificare într-o etichetă și să țineți minte că fiecare copil are dezvoltate toate canalele de percepție, doar că unul dintre ele poate fi ceva mai activ.”
Cu alte cuvinte, în forma lor pură, nu există copii exclusiv auditivi, vizuali sau kinestezici. Diferite tipuri de informație sunt memorate diferit: de exemplu, pentru a înțelege unde se află cel mai apropiat centru comercial, este mai bine să studiați o hartă, iar pentru a memora o melodie sau pronunția unui cuvânt străin, trebuie să le ascultați. Cu toate acestea, oamenii pot avea o preferință pentru o anumită modalitate de a primi informația, iar acest lucru merită folosit în procesul de educație al copilului.
Iată cum sunt descrise cele trei tipuri principale:
Copiii vizuali — percep lumea prin văz. Pentru ei este important să vadă: imagini, scheme, texte, chipuri. Aceștia memorează imagini și asimilează mai ușor informația, dacă este prezentată vizual.
Copiii auditivi — se bazează pe auz. Ei memorează mai bine ceea ce aud: vorbirea, muzica, intonațiile. Pentru ei este important să audă explicația, nu doar să citească sau să privească.
Copiii kinestezici — percep lumea prin senzații și mișcare. Au nevoie să atingă, să încerce, să facă. Aceștia învață mai bine prin practică, decât prin teorie.
Cum determinați tipul de percepție al copilului
Canalul principal de percepție poate fi determinat prin mai multe metode.
Observarea comportamentului
Copilul vizual:
- îi place să privească imagini, cărți cu ilustrații;
- memorează bine fețele și detaliile aspectului exterior;
- vorbește rapid, folosește cuvintele „privesc”, „văd”, „îmi imaginez”;
- se lasă ușor distras de stimuli vizuali.
Copilul auditiv:
- îi place să asculte muzică, povești, cărți audio;
- memorează rapid ceea ce aude;
- vorbește ritmic, folosește cuvintele „aud”, „sună”, „spun”;
- se lasă ușor distras de sunete.
Copilul kinestezic:
- îi place să atingă totul, să încerce prin pipăit;
- memorează bine prin mișcare și acțiune;
- este activ, se mișcă în permanență;
- folosește cuvintele „simt”, „resimt”.
Teste simple
Copilului îi pot fi propuse câteva sarcini, urmărindu-i-se reacția:
Testul de memorare. Arătați copilului 5-7 obiecte, lăsați-l să le privească timp de 30 de secunde, apoi acoperiți-le și rugați-l să le enumere. Copiii vizuali se descurcă mai bine.
Testul cu instrucțiuni. Dați copilului o instrucțiune simplă, mai întâi verbal, apoi sub formă de desen sau schemă. Observați care variantă a asimilat-o mai repede.
Testul cu o sarcină practică. Propuneți-i să facă ceva — să asambleze o figură dintr-un set de construcție sau să deseneze o imagine. Copilul kinestezic se va implica imediat în proces, cel vizual va examina mai întâi detaliile, iar cel auditiv poate pune întrebări de clarificare.
„Părinții nu trebuie să efectueze un diagnostic complex. Este suficientă o simplă observație: în ce situații copilul învață mai ușor și mai rapid. Dacă memorează poezii după ce le-a auzit de câteva ori, acesta poate fi un semn al componentei auditive. Dacă are nevoie să privească o imagine — al celei vizuale. Dacă trebuie să atingă ceva — al celei kinestezice. Nu căutați un tip «pur» — acesta aproape că nu există. Căutați ceea ce funcționează cel mai bine tocmai pentru copilul vostru.”
Cum dezvoltăm abilitățile copilului: sfaturi pentru fiecare tip
Dacă aveți un copil vizual
Copiii vizuali „învață cu ochii”. Pentru ei este importantă informația vizuală.
În procesul de învățare:
- folosiți imagini, scheme, tabele, hărți mentale;
- notați informația cu markere colorate;
- vizionați videoclipuri și prezentări educative;
- citiți cărți cu ilustrații atrăgătoare.
În comunicare:
- arătați-le, nu doar povestiți-le;
- folosiți gesturi și expresii faciale, pentru a susține cuvintele.
Pentru dezvoltare:
- jucați jocuri de atenție și observație;
- învățați-l să descrie prin cuvinte ceea ce a văzut;
- dezvoltați-i imaginația prin vizualizare.
Copiii vizuali preferă adesea liniștea în timpul îndeplinirii sarcinilor — nu au nevoie de fundal sonor, acesta doar îi distrage atenția.
Dacă aveți un copil auditiv
Copiii auditivi „învață cu urechile”. Pentru ei este important să audă informația.
În procesul de învățare:
- citiți cu voce tare, explicați verbal;
- folosiți cărți audio și podcasturi;
- învățați poezii și cântece;
- discutați despre ceea ce ați citit, adresați întrebări.
În comunicare:
- nu îl întrerupeți atunci când copilul vorbește;
- discutați, verbalizați cu voce tare.
Pentru dezvoltare:
- practicați muzica, cântatul;
- jucați jocuri de atenție auditivă;
- învățați-l să povestească ceea ce a auzit;
- dezvoltați-i dicția prin exerciții de tip frământări de limbă.
Copiii auditivi își verbalizează adesea acțiunile cu voce tare — acest lucru îi ajută să se concentreze și să memoreze mai bine.
Dacă aveți un copil kinestezic
Copiii kinestezici „învață prin corp”. Ei au nevoie să se miște, să acționeze.
În procesul de învățare:
- oferiți-le posibilitatea de a atinge și de a încerca;
- folosiți machete, seturi de construcție, materiale pentru experimente;
- faceți pauze pentru activitate fizică;
- nu îi obligați să stea mult timp pe loc.
În comunicare:
- permiteți-le să se miște în timpul activităților: să stea în picioare, să meargă, să se rotească pe scaun;
- asociați informația nouă cu o acțiune fizică: „Arată-mi cum funcționează”, „Fă și tu la fel”;
- oferiți-le posibilitatea de a se „exprima” prin mișcare.
Pentru dezvoltare:
- practicați sportul, dansul, jocurile în mișcare;
- dezvoltați motricitatea fină prin modelaj, desen;
- învățați-l prin jocuri de rol și dramatizare;
- folosiți metoda „arată cum se face”.
Este important de reținut: copilul kinestezic nu este un copil „neascultător”, care nu poate sta liniștit. Pentru el, este într-adevăr dificil să asimileze informația într-o poziție statică. Dacă observați că micuțul se foiește, se rotește, atinge totul din jur — acesta nu este un comportament rău, ci modul lui propriu de a învăța. Încercați să îi oferiți posibilitatea de a se mișca în timpul activităților și veți observa cum se schimbă percepția sa.
Cum folosim aceste cunoștințe în practică
Nu puneți etichete. Fiecare persoană are dezvoltate toate canalele de percepție, doar că unul dintre acestea poate fi predominant.
Țineți cont de tipul de percepție în procesul de învățare. Dacă aveți un copil vizual și trebuie să îi explicați ceva nou, desenați o schemă. Dacă este auditiv — povestiți-i. Dacă este kinestezic — lăsați-l să încerce și să facă singur.
Dezvoltați toate canalele. Chiar dacă la un copil domină un anumit canal, este util să antrenați și celelalte. Acest lucru îl va ajuta să fie mai flexibil și să învețe cu succes în orice condiții.
Respectați particularitățile copilului. Dacă un copil kinestezic nu poate sta liniștit, nu îl pedepsiți. Propuneți-i să se miște puțin, să facă o scurtă gimnastică, iar apoi să revină la sarcină. Dacă un copil vizual se lasă distras de imagini colorate, folosiți acest lucru în procesul de învățare. Cel mai important este să rețineți: nu este indicat să legați prea rigid procesul de învățare de un singur „stil”. Motivația pentru învățare reprezintă un factor de succes mult mai puternic. Cu alte cuvinte, este mult mai important dacă copilul își dorește să învețe, decât modul în care percepe informația.
Tipurile de percepție nu reprezintă o știință exactă, dar constituie o practică utilă. Faptul de a ști că un copil poate fi vizual, auditiv sau kinestezic îi ajută pe părinți și pe cadrele didactice să aleagă metode eficiente de învățare și comunicare.
