Pași pentru curățarea saltelei după ce micuțul a făcut pipi pe ea
- 2017-10-30
- 14550
Nu rare sunt cazurile când copiii mici, dar care nu mai poartă scutece, pot să facă pipi în pat în timpul somnului. Iar o saltea bună este destul de costisitoare și nu e cazul să o schimbați de fiecare dată când se întâmplă astfel de incidente. În articol găsiți informații utile cum să curățați salteaua de urmele de urină.
Deci, în cazul în care copilul a făcut pipi în pat, iată ce trebuie să faci, rapid:
1. Folosește un prosop uscat din pânză sau de hârtie pentru a șterge ușor excesul de urină, apoi scoate husa sau lenjeria saltelei. Nu freca pata, astfel eviți ca urina să intre în saltea.
2. Presară bicarbonat de sodiu (sodă alimentară) pe zona afectată pentru a absorbi umezeala rămasă.
3. Fă un amestec de detergent și apă într-un bol pentru a pregăti „spălarea” petei. În mod alternativ, dacă nu te deranjează mirosul, poți încerca cu oțet alb combinat cu apă călduță.
4. Toarnă soluția obținută peste pată și lasă 3-5 minute să activeze.
5. Acum repetă pasul 1 - ia un prosop uscat și absoarbe lichidul de pe zona pătată.
6. Apoi ia iarăși bicarbonatul de sodiu și presară peste zona pătată însă de data aceasta o extinzi puțin. Lasă la aerisit și uscat salteaua cam 18-20 de ore, deci ar fi cazul să culci copilul în altă cameră sau pe altă saltea.
7. Ultimul pas, după ce s-a uscat, scoate aspiratorul și aspiră bine fragmentele de bicarbonat rămase peste saltea. Apoi pune salteaua în picioare și depoziteaz-o într-un loc bine aerisit pentru a scăpa de ultimele „urme” de miros care ar putea să mai rămână în saltea.
Informații: spalat.info
Foto simbol: homester.com.ua