Sfaturi de la o femeie bolnavă de cancer pentru toți cei sănătoși...

Elena Cardaș este o femeie din România, medic de profesie, care acum un an de zile a aflat că va deveni și ea pacientă. Își luase concediu, deci și-a propus să facă și ea câteva analize de rutină, rezultatul cărora, însă i-au schimbat viața. Cancer. Așa a fost diagnosticată, iar șansele de supraviețuire erau sub 50 de procente. La un an de zile de la această veste, femeia a povestit prietenilor virtuali istoria sa, lecțiile învățate în aceste 12 luni, cum continuă să lupte cu boala, venind și cu mai multe sfaturi pentru cei sănătoși.

„Cancer. 6 februarie 2017- ziua în care am murit și în care Dumnezeu mi-a mai dat, așa sper, o a doua șansă la viață. Am trecut prin tot felul de trăiri. De la negare la acceptare. De la renunțare la luptă. Fusesem aruncată brutal într-un ring, fără ca cineva să mă pregătească, am ajuns să fiu față în față cu o nămilă furibundă, dornică să mă doboare. O puncție dirijată ecografic a confirmat prezența a cel puțin două tipuri de celule maligne, una cu agresivitate mai mare. Prima operație mi-a adus vești și mai proaste. Cancerul de la sân invadase și plexul ganglionar. Statistic vorbind, șansele de supraviețuire erau sub 50%. Am avut momente în care nu știam încotro să o apuc, dar am continuat să lupt. Cel mai greu este că nu ai timp. Tic, tac, tic, tac... trece în defavoarea ta”, povestește femeia.

Așa a trecut un an din luptă și chiar dacă boala nu este învinsă definitiv, Elena Cardaș spune ce a învățat în acest an.

„Multe. Lecția umilinței. Lecția acceptării. Lecția curajului de a-ți accepta viața, boala, destinul. Lecția dependenței de Dumnezeu. Lecția iubirii. A iubirii de sine mai ales. Lecția respectului pentru viață. Lecția respectului pentru planetă. Lecția armoniei. Lecția că suntem diferiți și trebuie să ne acceptăm unii pe alții. Lecția, că .... ai multe lecții de învățat. Nu m-am întrebat niciodată de ce mie, de ce eu. Nu am acceptat să fiu învinovățită pentru boală. Cancerul nu e sifilis. Jucam ruleta rusească. Toți mâncăm ce se vinde, toți ne îmbrăcăm cu ce e de îmbrăcat, toți respirăm același aer, toți suntem stresați indiferent dacă suntem patroni sau angajați”, scrie în postare medicul de ieri, pacienta de azi.

Tot ea vine cu un șir de sfaturi pentru oamenii sănătoși:

• Nu îi izolați pe bolnavii de cancer. Cancerul nu e lepră.
• Mergeți, ajutați-i. Nu îi ajută cu nimic doar simplul fapt că vă gândiți la ei.
• Cumpărați-le o pâine, o banană. Oferiți-le bani, pentru că este o boală în care ai mare nevoie.
• Bateți la ușa lor. Vizitați-i!
• Nu-i izolați în spatele unui telefon spunând: dacă ai nevoie sună-mă! Nu vă vor suna și voi știți asta, dar vă face bine să știți că v-ați făcut datoria.
• Un bolnav de cancer are nevoie de familie și prieteni ca de aer. Sentimentul că este abandonat este inimaginabil de dureros și de descris în cuvinte.
• Nu îi învinovățiți de boală, gen: „sigur ai păcătuit, sigur ai mâncat, sigur ai făcut tu ceva de ai cancer!” Aceste acuzații sunt o avanpremieră a morții sufletești.
• Orice gest, cât de mic, contează. Îmi aduc aminte de florile pe care le-am primit la Iași după operație de la colectivul de colegi de la Saveni. A fost ceva care m-a motivat să lupt. Vechi prieteni sau simple cunoștințe au venit în spital la Iași și la București. Cu un fruct, cu un iaurt, cu un zâmbet. Lumea nu m-a uitat. Până și vechi pacienți m-au sunat, de fapt, acesta este cel mai puternic mesaj de care are nevoie un bolnav de cancer. Țin minte o amică a venit de la serviciu în pauza de masă și mi-a masat tălpile. Mă dureau și erau amorțite. A durat 10 minute. Nu știu să fi vorbit. Apoi a plecat. A fost atât de uman, de simplu și în același timp, dumnezeiesc.
• Nu abandonați bolnavii de cancer și nu îi priviți ca pe o cauză pierdută. Dumnezeu îi încearcă pe ei, dar și pe voi deopotrivă.
• Există viață și după cancer. Dar mai ales există viață înainte de moarte!

Sursa: facebook.com